Inchide

Cataracta este cea mai frecventă cauză de orbire tratabilă la nivel mondial.

Majoritatea cazurilor de apariție a cataractei sunt legate de vârstă. Se estimează că 30% dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani dezvoltă cataractă.

În timp ce vârsta este factorul de risc predominant pentru formarea cataractei, procesul este multifactorial. Până în prezent, singurul tratament eficient împotriva cataractei este pe cale chirurgicală.

Pentru chirurgia cataractei se folosește tehnica facoemulsificării care presupune o micro-incizie de dimensiuni mai mici de 2 mm, minimizarea inciziei având ca scop reducerea complicațiilor (care pot apărea în timpul operației sau postoperator) și de a îmbunătăți rezultatele.

 

tehnica facoemulsificare
tehnica de facoemulsificare

 

Când este indicată efectuarea intervenției chirurgicale a cataractei?

  • dacă funcția vizuală este redusă datorită cataractei
  • dacă prezența cataractei limitează evaluarea sau tratarea altori afecțiuni oculare apărute ulterior
  • dacă apar alte afecțiuni ale cristalinului
  • sau pur și simplu dacă cataracta îngreunează acțiunile de zi cu zi

 

Care este demersul operației de cataractă?

1. Înainte de operație:

Medicul oftalmolog vă va face măsurătorile necesare pentru a determina puterea de focalizare adecvată pentru tipul de cristalin artificial cu care se va înlocui cristalinul opac afectat de cataractă. De asemenea, veți fi întrebat(ă) despre orice medicamente pe care le administrați în prezent. Este posibil să vi se ceară să nu luați unele dintre aceste medicamente înainte de operație.

Vi se vor prescrie niște picături pentru ochi pe care le veți folosi o săptămână întreagă până în ziua operației având rolul de a preveni infecțiile.

2. Ziua operației:

Vi se va efectua anestezia locală cu picături oftalmice. De asemenea, vi se poate administra dacă este necesar, un medicament pentru a vă ajuta să vă relaxați.

În timpul operației veți fi conștient, dar datorită anesteziei nu veți simți nimic. Pe parcursul intrevenției puteți chiar să comunicați cu medicul chirurg oftalmolog. Acesta va face o incizie minusculă pe ochi cu ajutorul unui microscop special. Prin această incizie foarte mică este introdus un aparat foarte avansat din punct de vedere tehnologic cu ultrasunete, cu ajutorul căruia chirurgul va fragmenta cristalinul bolnav, îl va emulsifica și îl va îndepărta.

Aceste incizii se vor închide singure în timp. Ochiul va fi pansat pentru a fi protejat de orice factor dăunător.

Vă veți odihni într-o zonă de recuperare timp de aproximativ 15-30 de minute după care sunteți gata de a pleca acasă.

ce se intamplă pe parcursul operației de cataractă

3. După câteva zile de la operație:

  • Ochiul la care a fost efectuată intervenția va fi pansat timp de 24 de ore.
  • A doua zi după operație veți fi chemat(a) la un control, vi se va îndepărta pansamentul si veți primi informații despre când puteți să reîncepeți să faceți mișcare, să conduceți sau să faceți alte activități.
  • După scoaterea acestui pansament este necesară utilizarea zilnică a unor tipuri de picături pentru ochi. Aceste picături conțin antibiotic pentru a preveni apariția infecțiilor și inflamațiilor oculare. Este deosebit de important să urmați cu strictețe instrucțiunile medicului dumneavoastră pe toată perioada postoperatorie. Vindecarea totală diferă la fiecare pacient, dar în general nu durează mai mult de 3 săptămâni.
  • Evitați să introduceți săpun sau apă direct în ochi.
  • Nu vă ștergeți și să nu apăsați pe ochi.
  • Evitați să vă expuneți ochii la factori iritanți, ca de exemplu praful, razele puternice a soarelui, vântul sau polenul. Toți acești factori pot fi dăunători ochilor în procesul de vindecare.

 

 

 

  • Este dureroasă operația de cataractă?

Probabil aceasta este cea mai frecventă întrebare la care se gândește un pacient când vine vorba de orice intervenție chirurgicală.  Din fericire, răspunsul este categoric, NU, deoarece operația de cataractă decurge sub efectul anesteziei locale, iar majoritatea pacienților descriu sentimentul din timpul operației ca pe o senzație de mic disconfort sau presiune la nivelul ochilor. Operația de îndepărtare a cataractei este una dintre cele mai sigure proceduri chirurgicale.

 

  • Cât timp trebuie să port pansamentul pe ochi după operație?

Este indicat ca ochii dumneavostră să fie pansați timp de 24 de ore după operație. Veți fi programat(ă) la un control a doua zi după intervenție, timp în care vi se va îndepărta pansamentul și vi se vor efectua toate examinările necesare.

 

  • Cât durează recuperarea după operația de cataractă?

Recuperarea este foarte simplă și rapidă, intervenția fiind minim invazivă și nu necesită internare. Acest proces poate să difere de la pacient la pacient, dar este foarte important să urmați cu strictețe instrucțiunile medicului dumneavoastră pe toată perioada postoperatorie.

 

  • Care sunt prețurile operației de cataractă?

Costurile intervenției chirurgicale de cataractă diferă în funcție de tipul cristalinului ales. La Centrul Medical Vitreum prețurile încep de la 1.200 Ron/ochi.

 

  • Ce tip de cristalin să aleg?

În urma investigațiilor necesare, alegerea tipului de cristalin artificial se va face de către pacient, împreună cu medicul oftalmolog. Se vor prezenta avantajele și dezavantajele fiecărui tip de cristalin și în funcție de stilul de viață, de așteptări și de bugetul alocat se va efectua cea mai optimă alegere.

 

  • Câte tipuri de cataractă sunt?

Există 7 tipuri de cataractă în funcție de forma și locul apariției acestora:

– cataracta nucleară (nucleul cristalinian este opacifiat și durificat)

– cataracta corticală (porțiunea dintre nucleul și capsula cristalinului este opacifiată)

– cataracta subcapsulară posterioară (este zonă opacă care se formează de obicei în spatele cristalinului)

– cataracta congenitală (apare la naștere sau în primele luni de viață)

– cataracta secundară (reprezintă opacifierea sacului sau suportului cristalinului natural în zona sa posterioară)

– cataracta traumatică (apare în urma unor lovituri sau traume oculare)

-cataracta patologică (apare în asociare cu diabetul zaharat)

 

  • Care sunt metodele de prevenire ale apariției cataractei?

Nu există metode dovedite stiințific pentru a preveni apariția aceastei afecțiuni oculare. În general, înaintarea în vârstă este un factor principal în dezvoltarea cataractei, dar și stilul de viață are un rol major. Pe lista de strategii de prevenire a cataractei putem nota reducerea expunerii neprotejate la razele ultraviolete, renunțarea la fumat, creșterea aportului de vitamine antioxidante prin consumul de legume sau suplimente.

 

  • Cum îmi dau seama dacă am cataractă?

Cataracta nu are simptome deosebite în stadiul inițial. Pacientul nu simte durere și nu își dă seama că ceva este în neregulă cu vederea. Din păcate, cu trecerea timpului, cataracta se agrevează și apar simptome precum încețoșarea vederii, nevoia schimbării dese a ochelarilor, sensibilitatea la lumină, culorile par fade și scade vederea pe timp de noapte. Consultul oftalmologic periodic este foarte important deoarece depistarea din timp a cataractei și a oricărei afecțiuni oculare de altfel, ajută în tratarea mai rapidă a acestora.

 

  • La cât timp se simt rezultatele după operație?

În general, rezultatele după o operație de cataractă sunt aproape imediate. Deși perioada de recuperare poate să difere la fiecare pacient în funcție de organism, vederea se îmbunătățește imediat după intervenție deoarece cristalinul opac este eliminat în totalitate și este înlocuit cu unul nou artificial.

Ce este cataracta?

Cataracta este o afecțiune oculară care are ca rezultat pierderea transparenței lentilei din interiorul ochiului și duce la scăderea progresivă a vederii. Procentul oamenilor sănătoși de peste 65 de ani care vor dezvoltă această afecțiune oculară este foarte maremai de exact peste 70%. Nu trebuie  ne speriem însă, deoarece ce a fost bun, poate fi bun din nou. Cum? Prin chirurgia modernă a cataractei. Cataracta legată de vârstă reprezintă una din principalele cauze de cecitate pe glob alături de degenerența maculară și glaucom. Chirurgia modernă a cataractei oferă o recuperare vizuală rapidă, importantă și de durată.

Cataracta nu înseamnă scăderea ireversibilă a vederii

cristalin clar si cristalin cu cataracta
cristalin clar si cristalin cu cataracta

 

Dacă este descoperită la timp, cataracta se poate trata. Cu cât se amână intervenția, cu atât aducem în discuție factori care influențează negativ evoluția bolii. Printre aceștia se numără: vederea deficitară pe o perioadă lungă de timp, operația de cataractă va implica riscuri mai mari și recuperarea în urma acesteia va fi mai anevoioasă. Deci este foarte important să luăm la timp decizia de a ne opera de cataractă. Nu ar trebui să fie o decizie grea deoarece tratarea cataractei este una dintre cele mai sigure și eficiente proceduri chirurgicale.

 

Cum vă puteți da seama că aveți cataractă?

Cataracta nu doare, dar evoluează progresiv așa că trebuie să fim foarte atenți la simptomele specifice acestei afecțiuni. Apariția cataractei este determinată în primul rând de schimbările ce au loc în organism odată cu înaintarea în vârstă, de dereglarea fluxului sangvin și de o alimentație incorectă. Puteți să vă gândiți că aveți cataractă dacă aveți vârsta peste 60 ani și aveți următoare simptome: vedere încețoșată; dificultăți de vedere pe timpul nopții; simțiți nevoia de a schimba frecvent ochelarii; vedeți culorile șterse, lipsite de intensitate; incapacitatea de a aprecia corect distanțele; fotofobie; halouri în jurul surselor de lumină; diplopie și altele.

cum vezi cand ai cataracta
cum vezi cand ai cataracta

Prin intervenția de cataractă câștigați independență

Cataracta se instalează lent și partea cea mai gravă este că fură câte puțin în fiecare zi din tot ce părea simplu până atunci. Imaginea de la televizor devine mai încețoșată, iar culorile se estompează treptat. Când evoluția cataractei ajunge să afecteze calitatea vieții, apare frustrarea că nu mai puteți face lucruri simple fără ajutor. Dacă doriți să redeveniți independenți și să vă bucurați din nou de viață noi suntem în măsură să vă ajutăm în acest sens. Să nu uităm că există o legătură foarte importantă între calitatea vederii și echilibrul emoțional.

De ce aspecte trebuie să țineți cont înainte de operația de cataractă?

cataracta tratament chirurgical
tratamentul chirugical al cataractei

 

Înainte de operația de cataractă sunt necesare anumite teste. Acest lucru oferă medicului dumneavoastră posibilitatea de a vedea riscurile și de a vă evalua starea generală de sănătate. În urma unei consultații, medicul oftalmolog va decide dacă procedura poate fi efectuată în siguranță pentru dumneavoastră. De asemenea, ar trebui să mâncați în dimineața intervenției chirurgicale și vă recomandăm chiar să luați micul dejun și să beți suficiente lichide. Trebuie să veniți la operație însoțit de cineva, asta deoarece nu este voie să conduceți mașina imediat după intervenție. Veți avea nevoie și de ajutor, având în vedere că externarea se face la scurt timp după ieșirea din sala de operație.

 

 

 

Cum decurge o operație de cataractă și care sunt avantajele acesteia?

Operația de cataractă este un tip de operaţie care se efectuează în sistem ambulator și necesită un timp scurt de execuțieAceastă operație nu doare, nu necesită internare și se face cu anestezie locală. În timpul operației de cataractă, cristalinul afectat este îndepărtat și, de obicei, este implantat un cristalin artificial clar. Scopul operației de cataractă este de a înlocui cristalinul opacifiat cu un cristalin artificial pentru a restabili vederea la aceeași valoare ca înainte de apariția cataractei. În unele cazuri, totuși, o cataractă poate fi îndepărtată fără a se introduce o lentilă artificială.

tehnica folosita la operatia de cataracta
tehnica folosita la operatia de cataracta

 

Avantajele operației de cataractă:

  • este o intervenție ușoară
  • nu există suturi la nivelul inciziei
  • se desfășoară sub anestezie locală
  • recuperare vizuală post-operatorie  rapidă
  • nu necesită internare
  • nu doare
  • îmbunătățește semnificativ calitatea vieții

 

 

După operația de cataractă

După operația de cataractă, vederea va începe să se îmbunătățească în câteva zile. Vederea dumneavoastră poate fi neclară la început, dar se reglează pe măsură ce ochiul se vindecă. Culorile pot părea mai strălucitoare după intervenția chirurgicală, deoarece priviți printr-un obiectiv nou și clar. Medicul oftalmolog vă va oferi toate informațiile privitoare la recomandările postoperatorii.

Sala în care se desfășoară intervenția de cataractă

În imaginea de mai jos puteți vedea cum arată sala în care se desfășoară intervenția de cataractă. Sala de intervenții oferă un spațiu destul de generos pentru confortul echipei medicale și al pacienților precum și echipamente de ultimă generație. Echipamentul pentru operaţia de cataractă prin facoemulsificare permite medicului chirurg oftalmolog să efectueze o chirurgie oculară individualizată pentru fiecare pacient. Acest sistem permite obţinerea unor rezultate chirurgicale mult mai bune în condiţiile unei siguranţe superioare tehnicilor operatorii clasice.

sala pentru operatia de cataracta
sala unde se efectueaza operatia de cataracta

Îndepărtarea cataractei reprezintă una dintre cele mai sigure și eficiente proceduri chirurgicale.

Operaţia presupune realizarea unei incizii foarte mici la nivelul ochiului și introducerea unui instrument de dimensiunea unui vârf de pix pentru a tăia și extrage cristalinul opacifiat. După ce cristalinul opacifiat este îndepărtat, prin aceeași incizie este introdus cristalinul artificial. Operaţia de cataractă are o șansă de reușită foarte mare, mai exact, de peste 98%. Inovaţiile continue ale tehnicilor chirugicale și instrumentelor folosite au făcut ca procedura să devină mai sigură ca niciodată.

interventie de cataracta medic chirurg oftalmolog
Dr. Levai Levar medic chirurg oftalmolog – intervenție de cataractă

Intervenția pentru îndepărtarea cataractei va aduce numai beneficii, precum recăpătarea vederii și reducerea independenței față de ochelari, atfel se va obține o îmbunătățire semnificativă a calității vieții. Cu cât decizia de a efectua această intervenție este mai rapidă, cu atât vă veți bucura mai repede de rezultatul intervenției și de o vedere optimă.

Factori de risc în apariția cataractei

Factorii de risc care cresc șansele de apariție a cataractei suntînaintarea în vârstă, diabetul (chiar și în cazul în care această boală metabolică este menținută sub control, riscul apariției timpurii a cataractei este mai crescut și evoluția acestei afecțiuni este mai rapidă), expunerea excesivă neprotejată la razele ultraviolete (persoanele expuse radiațiilor ultraviolete neprotejate prezintă un risc mai crescut de dezvoltare a cataractei), obezitatea, fumatul, inflamații sau afecțiuni anterioare la nivelul ochilor, operații anterioare efectuate la nivelul ochilor, hipertensiunea arterială, consumul excesiv de alcool, antecedente familiale, folosirea prelungită a medicamentelor din clasa  corticosteroizilor și altele.

Supraexpunerea la razele UV și X produc daune iremediabile ochilor, iar expunerea la soare, fără a vă proteja ochii este considerată un factor de risc major. Ochelarii de soare asigură protecția necesară, dar trebuie precizat că o simplă lentilă închisă la culoare nu este suficientă pentru a vă proteja ochii de radiații. Ochelarii care protejează ochii de la expunerea la radiații dăunătoare trebuie să le blocheze complet pentru a aduce un rezultat optim. Ochelarii de protecție solară care nu prezintă această calitate, sunt chiar dăunători .Când vorbim despre fumat ca factor de risc, este bine să știm că există peste 4.000 de substanțe chimice toxice într-o singură țigară. Acestea sunt nocive pentru toate celulele din corp și aici sunt incluse și cele din cristalin. Așadar, fumătorii au un risc suplimentar de a face cataractă.

 

efecte nocive raze UV aparitia cataractei
efecte nocive raze UV aparitia cataractei

 

Tipuri principale de cataractă

  1. Cataracta nucleară – este cel mai frecvent tip de cataractă întâlnită care apare odată cu înaintarea în vârstă. Barbatii si femeile sunt afectati de aceasta în același mod. De regulă, cataracta nucleară afectează ambii ochi, dar unul dintre ei este intr-o stare mai gravă decât celălalt. Acest tip de afecțiune se formează încetul cu încetul, pe durata a mai multor ani. Cataracta timpurie nu este de obicei observată, de aceea se recomandă efectuarea unor examinări oculare preventive periodice. Acest lucru se datorează faptului că în acest stadiu, încețoșarea nu este atât de pronunțată, astfel încât vederea nu va fi grav afectată. În unele cazuri, cataracta nu se va înrăutăți, dar pe măsură ce trec anii, vederea devine, de obicei, din ce în ce mai dificitară. În cazul acestui tip de cataractă, vederea de aproape se îmbunătățește, în timp ce vederea la distanță devine mai dificilă.
  2. Cataracta corticală – cataracta corticală se formează pe cortex sau la nivelul marginii cristalinului. Acest tip de cataractă este cel mai des întâlnit în rândul tinerilor și de cele mai multe ori este asociat cu diabetul. Cataracta de tip cortical arată ca spițele unei roți deoarece se extinde de la marginea cristalinului până la centrul acestuia. Vederea în ceață și problemele de percepție a adâncimii sunt două simptome des întâlnite în cazul acestei afecțiuni. Cataracta corticală este asociată cu expunerea excesivă și neprotejată la razele UV. Purtarea ochelarilor cu filtru UV este extrem de importantă.
  3. Cataracta subcapsulară posterioară – denumirea acestui tip de cataractă are legătură cu localizarea sa. Cataracta subcapsulară posterioară se formează în spatele capsulei care menține lentila în poziția sa. Pe lângă cataracta nucleară și corticală, acest tip de cataractă progresează cel mai repede dintre toate și apare mai frecvent la persoanele care suferă de miopie severă.

 

cataracta nucleara corticala si subcapsulara posterioara
cataracta nucleara corticala si subcapsulara posterioara

 

Cataracta și diabetul

Pacienții cu diabet sunt mai predispuși să dezvolte cataractă. Acest risc este legat de vârsta pacientului, de durata bolii, de severitatea retinopatiei diabetice. Diverse statistici arată că acest risc este de 5 ori mai mare decât în rândul populației generale. Cataracta scade acuitatea vizuală și poate limita evaluarea corectă a statusului retinian atît în ceea ce privește diagnosticul, cît și tratamentul retinopatiei diabetice. Pacienţii care au diabet dezvoltă cataracta mai devreme decât populaţia generală. Studiile arată că 20% din pacienții operați anual de cataractă sunt diabetici.

 

Mai multe informații despre procedura chirurgicală folosită în tratarea cataractei

facoemulsificare
facoemulsificare

Facoemulsificarea – este o procedură foarte eficientă în care cristalinul este descompus în bucăți mai mici cu ajutorul ultrasunetelor. Este cea mai des utilizată tehnică în tratamentul cataractei. Operația de cataractă prin facoemulsificare implică îndepărtarea cristalinului opacifiat și implantarea unui cristalin artificial în locul acestuia. Extragerea cristalinului natural se realizează cu ajutorul unui dispozitiv de generare cu ultrasunete care divizează nucleul cristalinului opacifiat în particule minuscule, mai exact, microscopice și care sunt ulterior aspirate. Această tehnică se numește facoemulsificare cu ultrasunete și utilizează cea mai modernă și mai sigură tehnologie. Implantul se face printr-o incizie de 1,8-2,2 mm făcută în corneea transparentă. În interiorul ochiului, mai exact în camera anterioară a acestuia, este introdusă o substanță vâscoelastică cu rolul de a proteja corneea, prin atenuarea vibrațiilor ultrasonice. Se deschide capsula anterioară a cristalinului opacifiat în zona centrală și prin orificiul de 4-5 mm se efectuează divizarea și extragerea întregului conținut opac al cristalinului cu păstrarea intactă a învelișului cristalinului, numit capsula, unde se introduce apoi cristalinul artificial. Principalul avantaj al facoemulsificării este că intervenția poate fi efectuată chiar și în stadiile incipiente ale cataractei fără să fie nevoie să așteptați până când aceasta evoluează semnificativ.

Despre cristalinele artificiale

Cristalinul artificial este o lentilă fabricată dintr-un material biocompatibil care este foarte bine tolerat de organism. Aceasta substituie funcția cristalinului natural.

Cristalinele artificiale sunt de mai multe tipuri:

  1. Cristaline monofocale – sunt o variantă bună, asigură o vedere clară la distanță, dezavantajul fiind necesitatea portului de ochelari pentru aproape.
  2. Cristaline multifocale – sunt cea mai bună variantă pentru pacienții care nu mai doresc să poarte ochelari postoperator. Cristalinele multifocale au în plus față de cele monofocale o serie de inele concentrice pe suprafață. Acestea focalizează imaginea diferit pe retină și au ca rezultat o vedere clară atât la distanță, cât și la aproape. Acestea sunt de 2 feluri : bifocale ( asigură vedere clară la distanță și la aproape, dar necesită portul ochelarilor la distanță intermediară, de exemplu în fața calculatorului) si trifocale (acestea asigură vederea la aproape, la distanță, dar și în cazul distanței intermediare, deci are ca rezultat independența față de ochelari).
  3. Cristaline torice – aceste lentile se adresează pacienților cu astigmatism deoarece conțin și o componentă dioptrică cilindrică, care are ca scop corectarea astigmatismului.

În urma discuției cu medicul oftalmolog și a investigațiilor efectuate, se va alege varianta optimă pentru așteptările fiecăruia, având ca rezultat un pacient mulțumit. Alegerea unui cristalin artificial potrivit este rezultatul unei colaborări excelente dintre medic, pacient și tehnologie.

Cataracta este o afecțiune oftalmologică care se manifestă prin scăderea progresivă a vederii. Lasată netratată, această afecțiune duce la orbire totală. Iata 7 informații importante despre cataractă:

1. Cataracta nu se formează pe ochi ci in interiorul acestuia

Una dintre primele informații importante despre cataractă este faptul că aceasta nu se formează pe ochi așa cum tindem să credem. Altfel spus, această afecțiune nu se poate observa cu ochiul liber, de exemplu în oglindă sau de către alte persoane. Doar medicul oftalmolog poate vedea cataracta la un aparat special numit biomicroscop. Într-adevăr în stadiile foarte avansate este vizibilă cu ochiul liber colorarea albă a pupilei în tipurile de cataractă albă, hipermatură, intumescentă. Multe persoane asociază această problemă cu un strat subțire de deasupra cristalinului.

ce este cataracta

În realitate, cataracta se formează în interiorul ochiului, iar probleme cu vederea apar atunci când se deteriorează proteinele care formează în mod normal cristalinul. Acest proces nu este deloc dureros și nu veți observa efectele decât după câteva luni sau chiar după câțiva ani, când este deja necesară o intervenție chirurgicală.

2. Vârsta nu este singurul factor de risc când vorbim despre apariția cataractei

cum arata cataracta

Un alt lucru important de știut despre cataractă este faptul că vârsta nu reprezintă singurul factor care să determine apariția acesteia. În general vârstnicii sunt cei mai afectați, dar  oricine poate dezvolta această problemă.

Cele mai predispuse sunt persoanele care:

  • Au fost supuse unei intervenții chirurgicale la ochi
  • Au glaucom
  • Se expun excesiv la razele solare fără să poarte lentile protectoare
  • pacienți cu miopie
  • pacienți cu retinopatie pigmentară
  • diabetul zaharat provoacă o evoluție accelerată a cataractei
  • traumatisme oculare

Există de asemenea și cazuri de cataractă congenitală adică bebeluși care se nasc cu această afecțiune oculară.  Cauza poate fi o infecție sau probleme de dezvoltare cauzate de carențele nutriționale din timpul sarcinii.

3. Simptomele cataractei

ochi afectat de cataracta

Simptomele generale ale cataractei sunt:

  • vedere încețoșată, ca și cum se vede printr-o fereastră murdară;
  • vederea poate fi perturbată de pete sau puncte mici, care pot opaciza unele zone din câmpul vizual;
  • acuitatea vizuală se înrăutățește atunci când lumina este mai slabă în intensitate;
  • ochiul prezintă o sensibilitate mare la lumina puternică sau strălucitoare.

Persoanele cu cataractă spun că unele culori apar mai neclare ca și când ar fi „șterse” sau decolorate, aceștia nu pot distinge detaliile sau expresiile faciale. Cititul (sau alte activități, cum ar fi condusul, în special pe timp de noapte) devine dificil și, în cele din urmă chiar imposibil. Ochelarii de vedere trebuie schimbați mai frecvent și într-un final devin ineficienți.
La debutul cataractei, este posibil să nu fie observate modificări vizuale. Cataracta tinde să se înrăutățească treptat, astfel încât vederea se va agrava treptat. Unele persoane cu cataractă observă o îmbunătățire bruscă a vederii de aproape, dar aceasta este doar temporară.

4. Cataracta poate afecta un singur ochi

ochi cu cataracta

 

Lista informațiilor importante despre cataractă include și faptul că această problemă poate afecta un singur ochi. Cataracta bilaterală este mai frecventă, dar există și posibilitatea ca această afecțiune să se manifeste doar pe o parte.

 

Cataracta se poate dezvolta la un singur ochi atunci când ați suferit o traumă, de exemplu. Prin urmare, dacă a avut loc un incident care v-a afectat ochii sau zona din jurul acestora, este indicat să mergeți la oftalmolog.Este posibil să nu simțiti nimic în momentul impactului. De fapt, s-ar putea să treacă ani buni până să observati că deodată nu mai vedeti bine.

5. Cum se tratează cataracta?

Singura metodă eficientă de tratare a cataractei este intervenţia chirurgicală prin care se îndepărtează cristalinul natural opacifiat, înlocuindu-se cu un cristalin artificial, pentru reda vederea şi pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii sub numeroase aspecte.

Dupa formarea cataractei, odată debutată, continuă să evolueze pe zi ce trece. Singurul tratament eficient impotriva cataractei este intervenția chirurgicală.

Chirurgia este recomandată atunci cand cataracta împiedică desfașurarea activitătililor zilnice, precum lectura sau condusul autovehiculului sau alte activități. De asemenea, operația chirurgicală se efectuează atunci când această afecțiune interferează cu tratamentul altor probleme oculare. Chirurgia cataractei este una dintre cele mai sigure proceduri disponibile cu o rată ridicată de succes și timp rapid de recuperare.

operatie de cataracta

6. Tipuri de cataractă

  • Cataracta congenitală
    Cataracta congenitală apare la naștere sau poate apărea în primele luni de viață ale copilului. Cataracta congenitală trebuie operată imediat, astfel încât să nu împiedice dezvoltarea vederii copilului.
  • Cataracta nucleară
    Cataracta nucleară este cel mai frecvent tip de cataractă întâlnită. Principala caracteristică a acestui tip de cataractă este opacifierea în principal a părții centrale a cristalinului.
  • Cataracta corticală
    Porțiunea dintre nucleul si capsula cristalinului se numește cortex. Când opacifierea este mai pronunțată în această porțiune a cristalinului, cataracta se numește cataractă corticală.
  • Cataracta subcapsulară
    Opacifierea porțiunii din imediata vecinătate a capsulei cristalinului (a părții anterioare sau posterioare a capsulei) duce la apariția cataractei subcapsulare.
  • Cataracta patologică
    Cataracta patologică apare în asociere cu diabetul zaharat sau cu alte boli ale pacientului.
  • Cataracta complicată
    Apariția cataractei ca urmare a unor inflamații intraoculare sau în asociere cu alte boli oculare, se numește cataractă complicată.
  • Cataracta traumatică
    Când cataracta apare ca urmare a unor lovituri sau traumatisme oculare, cataracta se numește cataractă traumatică.

 

 

7. Evoluția cataractei

În lipsa unui tratament, cataracta ajunge în timp să împiedice complet pătrunderea luminii în ochi, deci va duce la pierderea completă a vederii (persistă doar senzația de lumină și întuneric).Pentru diagnostic și tratament în timp util, pacientul trebuie să fie consultat de un medic oftalmolog atunci când prezintă simptomele deja menționate mai sus.

ochi sanatos vs ochi cu cataracta