Migrenele oculare

Migrenele oculare, denumite și „migrene retiniene” sau, în anumite cazuri, „aura vizuală”, reprezintă episoade tranzitorii de disfuncție vizuală care pot apărea fie izolat, fie în cadrul migrenelor clasice.

Ele se manifestă prin tulburări vizuale caracteristice, precum scotoame (zone de pierdere a câmpului vizual), lumini sclipitoare (fotopsii), linii în zigzag sau distorsiuni în câmpul vizual, ce pot apărea la unul sau la ambii ochi. Deși, adesea, fenomenul este de scurtă durată (în jur de 5-30 de minute), el poate fi însoțit de cefalee sau poate să apară și fără durere de cap propriu-zisă.

Etimologie

• Termenul „migrenă” provine din francezul „migraine”, care, la rândul său, derivă din termenul latin „hemicrania” („hemi” însemnând „jumătate”, iar „crania” referindu-se la craniu), subliniind caracterul adesea unilateral al durerii de cap asociate acestor episoade.
• Cuvântul „ocular” își are originea în latinescul „oculus”, care înseamnă „ochi”.

Alăturarea acestor doi termeni sugerează implicarea unui episod migrenos specific la nivelul ochilor, care poate include simptome vizuale și disconfort localizat.

Etiologie
Migrenele, în general, sunt asociate cu modificări complexe neurovasculare și neurochimice în creier, care implică dilatarea și constricția vaselor sanguine, precum și eliberarea unor mediatori inflamatori la nivel neuronal. În cazul migrenelor oculare, se presupune că există o perturbare la nivelul vaselor sanguine ce irigă retina sau regiuni ale cortexului vizual. Unul dintre mecanismele propuse este acela al depresiei corticale extinse, un val de depolarizare neuronală care se propagă prin cortex și poate fi urmat de o fază de scădere a activității neuronale. Acest fenomen poate fi responsabil de apariția aurii vizuale și a altor simptome neurologice tranzitorii.

În plus, fluctuațiile hormonale (mai ales cele legate de ciclul menstrual la femei), stresul, oboseala, anumite alimente (ciocolată, vin roșu, brânzeturi maturate), luminile puternice, zgomotele intense sau variațiile de temperatură pot declanșa episoade de migrenă oculară la persoanele predispuse. Factorii genetici joacă, de asemenea, un rol important: riscul de migrenă crește dacă există antecedente familiale de migrenă, inclusiv cea oculară.

Simptome
Cel mai comun simptom al migrenelor oculare constă în tulburări tranzitorii ale câmpului vizual. Acestea pot include:

• Scotoame scintilante: zone întunecate în câmpul vizual înconjurate de contururi luminoase sau modele în zigzag.
• Fotopsii: apariția unor lumini sclipitoare, „stele” ori pete luminoase.
• Vedere neclară: dificultate în focalizare, imagine încețoșată sau senzație de „valuri” în fața ochilor.
• Fenomene de tip tunel vizual: reducerea câmpului vizual până la o zonă centrală.

Aceste simptome pot apărea la un singur ochi (migrenă retiniană) sau pot fi bilaterale (mai ales când sunt generate de activitatea corticală). Adesea, ele durează între 5 și 30 de minute și în unele cazuri, sunt urmate de o durere de cap unilaterală, de tip pulsatil, asociată cu greață, vărsături, fotofobie (sensibilitate la lumină) și fonofobie (sensibilitate la zgomot). Există și situații în care tulburările vizuale apar fără a fi urmate de cefalee, lucru care poate fi mai puțin recunoscut ca migrenă oculară de către pacienți, dar care face parte din același spectru al migrenelor.

Diagnostic
Diagnosticul de migrenă oculară se bazează preponderent pe anamneză și pe examinarea clinică. Medicul oftalmolog sau neurolog ia în considerare frecvența, durata și tipul simptomelor vizuale, precum și eventualele manifestări cefalalgice asociate. Se exclud mai întâi alte cauze posibile de disfuncție vizuală tranzitorie, precum:

• Afectări vasculare oculare (ischemie retiniană, ocluzie vasculară)
• Tulburări neurologice focale (atac ischemic tranzitoriu, accident vascular cerebral)
• Afecțiuni oftalmologice structurale (glaucom acut, de exemplu)

Examenul de fund de ochi, măsurarea presiunii intraoculare și alte teste imagistice (angiofluorografia retiniană, RMN cerebral) pot fi recomandate pentru a exclude afecțiunile grave ce pot mima simptomele de migrenă oculară. Este importantă și evaluarea factorilor declanșatori și a istoricului familial de migrene.

Factori de risc

• Istoricul familial: migrenele, inclusiv cele oculare, tind să fie mai frecvente la persoanele cu istoric familial similar.
• Sexul: femeile sunt mai predispuse la migrene decât bărbații, în special în perioada fertilă, datorită fluctuațiilor hormonale.
• Vârsta: migrenele încep frecvent la vârste tinere (adolescență sau 20-30 de ani), dar pot apărea și mai târziu.
• Stilul de viață: stresul psihic, lipsa somnului, alimentația deficitară și consumul excesiv de cafea, alcool sau nicotină pot favoriza apariția crizelor.

Complicații și evoluție
Migrenele oculare, în sine, de obicei nu provoacă leziuni retiniene sau cerebrale permanente și nici nu cresc riscul de pierdere permanentă a vederii. Totuși, calitatea vieții pacientului poate fi afectată în timpul episoadelor acute, iar anxietatea legată de apariția acestora poate fi considerabilă. În cazuri foarte rare, migrena retiniană severă și repetată poate duce la scădere de vedere persistentă, datorită fenomenelor vasospastice retiniene, dar acestea reprezintă excepții. Majoritatea persoanelor care suferă de migrene oculare învață să își recunoască simptomele și cu ajutorul unui tratament adecvat și al modificărilor stilului de viață, își pot controla foarte bine crizele.

Management
Gestionarea migrenelor oculare implică două direcții principale: tratamentul acut, pentru ameliorarea simptomelor în timpul crizelor și profilaxia, care are ca obiectiv reducerea frecvenței și intensității episoadelor.

1. Tratamentul acut:
   • Analgezice simple sau antiinflamatoare nesteroidiene pentru a atenua durerea de cap asociată.
   • Triptani în situațiile în care migrenele sunt însoțite de cefalee moderată până la severă.
   • Întreruperea activităților solicitante, odihnă într-un mediu întunecat și liniștit pentru a reduce fotofobia și fonofobia.
2. Profilaxie:
   • Identificarea și evitarea factorilor declanșatori (anumite alimente, stres, oboseală excesivă).
   • Administrarea de medicamente profilactice în caz de episoade frecvente (beta-blocante, blocante ale canalelor de calciu, antidepresive triciclice sau medicamente antiepileptice, la recomandarea medicului).
   • Corectarea stilului de viață: somn suficient, hidratare adecvată, exerciții fizice regulate, reducerea consumului de alcool, cafea și nicotină.
   • Tehnici de relaxare și managementul stresului (yoga, meditație, psihoterapie cognitiv-comportamentală).

Diagnostic diferențial
În practica medicală, este esențial să diferențiem migrenele oculare de alte probleme ce pot cauza simptome similare:

• Scotomul retinian secundar unei ocluzii vasculare – poate avea manifestări asemănătoare, însă un examen oftalmologic și investigațiile imagistice relevă de obicei leziuni retiniene organice.
• Glaucomul acut – poate provoca durere oculară și modificări de vedere, însă este însoțit de obicei de o creștere semnificativă a presiunii intraoculare, roșeața ochiului și alterarea severă a câmpului vizual.

Migrena oculară, fiind o patologie funcțională, nu produce de regulă anomalii structurale evidente la nivelul ochilor. Cu toate acestea, medicul oftalmolog va recomanda investigații specifice, mai ales la primul episod, pentru a exclude cauze ce pot pune în pericol vederea.

Concluzii
Migrenele oculare reprezintă o entitate clinică frecvent întâlnită și în majoritatea situațiilor, benignă, care implică o tulburare tranzitorie de vedere, cu sau fără cefalee. Ele rezultă din mecanisme neurovasculare complexe și pot fi declanșate de o varietate de factori, atât interni (genetici, hormonali) cât și externi (factori de mediu, alimentație). Deși nu sunt de obicei asociate cu riscuri majore pe termen lung, episoadele pot fi extrem de neplăcute și pot afecta temporar capacitatea de a desfășura activități zilnice.

Pentru persoanele care se confruntă cu migrene oculare frecvente sau severe, colaborarea cu un medic neurolog și oftalmolog ajută la stabilirea unui plan terapeutic adecvat, care să permită un control optim al acestor episoade și menținerea unei calități bune a vieții.