Macula

Macula este o regiune mică, dar extrem de importantă a retinei, din partea din spate a ochiului. Aceasta este localizată în centrul retinei și este responsabilă pentru acuitatea vizuală ridicată și percepția detaliilor fine în vederea centrală. 

Etimologia Maculei

Termenul „macula lutea” provine din limba latină. „Macula” înseamnă „pată” sau „punct”, iar „lutea” se traduce prin „galben”. Așadar, denumirea se referă la o „pată galbenă”. Această denumire este legată de aspectul său, deoarece macula lutea apare ca o zonă galbenă în retina ochiului, datorită pigmentului său, care ajută la filtrarea luminii și protejarea celulelor fotoreceptoare de daunele provocate de lumina intensă.

Etiologia Maculei

Principalele afecțiuni care afectează macula includ:

• Degenerescența maculară legată de vârstă (DMLV): O afecțiune legată de îmbătrânire, în care celulele maculare se deteriorează, afectând vederea centrală.
• Edem macular: Retenția de lichid în zona maculei, care poate apărea în diverse afecțiuni, inclusiv în retinopatia diabetică.
• Hemoragii maculare: Sângerări în zona maculei, care pot apărea în diverse condiții, inclusiv în retinopatia diabetică sau degenerescența maculară umedă.
• Găuri maculare: O mică ruptură în maculă care poate provoca distorsiuni în vederea centrală sau chiar pierderea acesteia.
• Distrofiile maculare: Afecțiuni genetice care afectează structura și funcția maculei, cauzând pierderea progresivă a vederii (de ex. Degenerescența maculară Stargardt).
• Membrana epiretiniană: Un strat subțire de țesut care se formează pe suprafața maculei, provocând distorsiuni vizuale și scăderea acuității vizuale.

Funcțiile maculei

• Vedere centrală: Macula este responsabilă pentru vederea centrală, esențială pentru activități care necesită focalizare detaliată, cum ar fi cititul, condusul și recunoașterea obiectelor.
• Percepția culorilor: Macula, în special foveea, conține o densitate ridicată de conuri, celule fotoreceptoare sensibile la culori, permițându-ne să distingem culorile cu mare precizie.
• Vedere de înaltă rezoluție: Macula ne permite să vedem obiectele în detaliu, oferind claritate în vederea centrală, spre deosebire de vederea periferică, care este mai puțin precisă.

Structura Maculei

Componentele maculei

• Fovea centrală: O mică depresiune centrală în interiorul maculei (aproximativ 1,5 mm în diametru), unde densitatea celulelor fotoreceptoare, în special a conurilor, este maximă.
• Conurile: Celule fotoreceptoare specializate în percepția culorilor și a detaliilor vizuale. În fovee, conurile sunt abundente, contribuind la acuitatea vizuală ridicată.
• Membrana bazală a retinei: Strat de suport care menține structura celulelor retiniene din zona maculară.
• Straturi celulare ale retinei: Organizarea celulelor retiniene în straturi pentru a maximiza captarea luminii și transmiterea semnalelor vizuale.
• Membrana limitantă internă și externă: Membrane care delimitează și mențin integritatea structurală a celulelor retiniene.
• Vase de sânge: Vascularizare adecvată pentru a furniza oxigen și nutrienți esențiali maculei.
• Punct galben: Zona centrală a foveei, unde se găsește cel mai mare număr de celule fotoreceptoare, asigurând claritatea vederii.

Straturi ale maculei

• Celulele fotoreceptoare: Macula conține un număr mare de celule cu conuri, care sunt celulele fotoreceptoare specializate în percepția detaliilor fine și a culorilor. În comparație cu restul retinei, fovea conține numai celule cu conuri (fără bastonașe), ceea ce explică acuitatea vizuală ridicată din această zonă.
• Stratul nuclear extern: Acest strat conține nucleii celulelor fotoreceptoare.
• Stratul plexiform extern: Aici se formează conexiuni sinaptice între fotoreceptori și celulele bipolare.
• Stratul nuclear intern și stratul ganglionar: Celulele bipolare transmit informațiile vizuale de la fotoreceptori la celulele ganglionare, care ulterior formează nervul optic, responsabil pentru transmiterea semnalelor vizuale către creier.

Anatomia maculei

Macula este o structură complexă a retinei, cu trei straturi principale, fiecare având roluri specifice în procesarea viziunii. Aceste straturi sunt stratul foveal, stratul parafoveal și stratul perifoveal, fiecare fiind esențial pentru funcționarea corectă a maculei.

Stratul foveal

Stratul foveal este cel mai central și dens strat al maculei. Acesta conține celule fotoreceptoare, care sunt celulele sensibile la lumină, specializate în detectarea detaliilor fine. În fovee, celulele fotoreceptoare sunt aranjate într-un model unic, care optimizează acuitatea vizuală.

Această zonă are densitate maximă de conuri, ceea ce permite percepția culorilor și a detaliilor. Fovea este esențială pentru activități precum cititul și recunoașterea fețelor. În această regiune, stratul de celule ganglionare este minimizat, ceea ce reduce distorsiunea imaginii.

Stratul parafoveal

Stratul parafoveal se află în jurul foveei și joacă un rol important în susținerea funcțiilor foveale. Acest strat conține atât celule cu conuri, cât și celule cu bastonașe, ceea ce ajută la percepția luminii și a contrastului. Stratul parafoveal are o distribuție mai uniformă a celulelor, facilitând viziunea pe termen scurt și pe termen lung.

În acest strat, celulele ganglionare sunt mai dense decât în stratul foveal, contribuind la procesarea informației vizuale. Rolul său principal este de a asigura o tranziție lină între fovee și regiunile periferice ale retinei, îmbunătățind percepția generală.

Stratul perifoveal

Stratul perifoveal este cel mai exterior dintre straturile maculei și are o diversitate de celule fotoreceptoare. Acest strat este mai puțin dens în celulele cu conuri, având un număr mai mare de celule cu bastonașe care contribuie la vederea în condiții de lumină slabă. Aici, procesarea informației vizuale devine mai puțin precisă, dar permite percepția generală a mișcării.

Stratul perifoveal este esențial pentru orientarea vizuală și reacția rapidă la stimulii vizuali. Totodată, contribuie la detectarea schimbărilor de lumină și contrast, având un impact semnificativ asupra modului în care individul interacționează cu mediul înconjurător.