Lagoftalmia

Lagoftalmia este incapacitatea parțială sau totală de a închide complet pleoapele, fie voluntar, fie involuntar. Afecțiunea poate apărea la unul sau la ambii ochi, manifestându-se prin expunerea excesivă a suprafeței oculare la aer și la factori externi.

În mod normal, pleoapele acoperă și protejează globul ocular, prevenind evaporarea excesivă a filmului lacrimal și asigurând o suprafață oculară umedă și sănătoasă. Atunci când pleoapele nu se închid corespunzător, corneea și conjunctiva rămân expuse, predispunându-se la iritații, uscăciune și posibile complicații infectioase.

Etimologie

Cuvântul „lagoftalmie” provine din limba greacă: „λᾰγώς” (lagos), care înseamnă „iepure”, și „ὀφθαλμός” (ophthalmos), care înseamnă „ochi”. Numele face referire la aspectul ochilor unui iepure, care aparent rămân mereu parțial deschiși, inclusiv în timpul somnului. Această analogie s-a păstrat în terminologia medicală pentru a descrie situațiile în care pleoapele nu se închid complet.

Etiologie

Cauzele lagoftalmiei sunt diverse și pot fi clasificate în funcție de mecanismul care împiedică închiderea ochilor:

1. Paralizia nervului facial (Paralizia Bell): Este cea mai frecventă cauză a lagoftalmiei. Nervul facial (cranian VII) controlează musculatura responsabilă de închiderea ochilor, în special mușchiul orbicular al pleoapei. Atunci când nervul este afectat – fie prin inflamație, fie prin compresie sau traumă – mușchiul orbicular nu mai poate funcționa adecvat, producând lagoftalmie.
2. Traumatisme și intervenții chirurgicale: Leziunile directe la nivelul pleoapelor, cicatricile post-traumatice sau intervențiile chirurgicale care modifică forma și funcția pleoapelor (de exemplu, în cazul blefaroplastiei) pot duce la apariția lagoftalmiei.
3. Afecțiuni tiroidiene: În special, boala Graves poate genera retracția pleoapelor (în mod particular pleoapa superioară), creând aparenta imposibilitate de a închide complet ochii.
4. Afecțiuni neurologice centrale: Accidentele vasculare cerebrale, tumorile cerebrale sau alte leziuni care afectează zonele motorii pot determina insuficiența controlului pleoapelor.
5. Contractura cicatricială: În urma unor arsuri sau a unor procese inflamatorii severe, țesutul cicatricial se poate retracta, împiedicând pleoapa să se închidă corect.
6. Alte cauze: Anumite boli congenitale, malformații ale pleoapelor sau factori mecanici (de exemplu, protuberanță oculară foarte pronunțată în boala Basedow-Graves) pot fi, de asemenea, răspunzători de lagoftalmie.

Clasificare

• După etiologie, lagoftalmia este cel mai des cauzată de paralizia nervului facial (lagoftalmia paralitică), de cicatrici sau retracții palpebrale (lagoftalmia cicatricială) și de factori mecanici (lagoftalmie mecanică, exoftalmie, ectropion).
• După severitate, se împarte în parțială și totală, cu implicații directe asupra riscului de complicații oculare (keratită de expunere, ulcerații corneene).
• După momentul de apariție, poate fi acută sau cronică, ceea ce influențează managementul medical sau chirurgical și prognosticul.
• După lateralitate, poate fi unilaterală (mai frecventă) sau bilaterală (asociată adesea cu afecțiuni sistemice).

Există și forme particulare precum lagoftalmia nocturnă, care poate trece neobservată și subdiagnosticată, și lagoftalmia voluntară, un diagnostic foarte rar și controversat.

Mecanism patogenic

Funcția de închidere a pleoapelor depinde în mare măsură de integritatea nervului facial și de capacitatea mușchilor implicați (în special mușchiul orbicular al pleoapei) de a se contracta eficient. În paralizia facială, impulsul nervos nu mai ajunge la mușchi, iar pleoapa rămâne deschisă. Dacă etiologia este mecanică (cicatrici, retracții palpebrale), mușchiul în sine poate fi normal, dar structura pleoapei este modificată și nu mai permite apropierea corectă a marginilor palpebrale.

În plus, trebuie subliniat rolul filmului lacrimal în protecția ochiului. Când pleoapele nu se închid, filmul lacrimal se evaporă mai repede, iar corneea devine predispusă la uscăciune (keratoconjunctivită uscată), eroziuni și chiar ulcerații corneene, putând evolua în forme severe până la pierderea funcției vizuale.

Simptome

Pacienții cu lagoftalmie pot prezenta o gamă largă de simptome, în funcție de severitatea și durata afecțiunii:

• Imposibilitatea de a închide ochiul complet: Uneori, acest lucru este observat mai ales în timpul somnului, când partenerii de viață sau membrii familiei notează că ochiul rămâne întredeschis.
• Senzație de uscăciune oculară: Uscăciunea se agravează pe parcursul zilei, mai ales în medii cu aer condiționat sau curenți de aer.
• Iritație și roșeață: Suprafața oculară iritată poate deveni roșie, predispusă la inflamație și mâncărime.
• Lăcrimare excesivă: Paradoxal, unii pacienți pot prezenta lăcrimare abundentă ca răspuns de apărare la uscăciunea corneei.
• Vedere încețoșată: Dacă suprafața corneei este compromisă (eroziuni sau ulcerații), vederea poate fi afectată.

Diagnostic și diagnostic diferențial

• Diagnosticul lagoftalmiei se bazează în principal pe examenul clinic. Medicul oftalmolog sau neurolog poate testa funcția pleoapelor prin diverse manevre:
• Observarea ochilor în timpul clipitului și în repaus: Se evaluează închiderea ochiului în mod spontan, voluntar și forțat.
• Examen cu lampă cu fantă: Pentru a vizualiza posibile leziuni corneene (eroziuni, ulcerații, keratită).
• Teste de film lacrimal: Se pot efectua teste precum testul Schirmer pentru a evalua producția lacrimală și integritatea filmului lacrimal.
• Evaluare neurologică: Este importantă identificarea unei eventuale leziuni a nervului facial sau a altor boli neurologice asociate.

Diagnostic diferențial:

• Blefaroptoza (pleoapa căzută) – deși la polul opus, trebuie diferențiată de imposibilitatea de închidere a ochiului.
• Exoftalmia (proeminența globului ocular) – poate fi asociată cu boala Basedow-Graves și cu apariția lagoftalmiei, dar diagnosticul diferențial trebuie să excludă alte cauze de exoftalmie (tumori orbitale).
• Entropion și Ectropion – poziționarea anormală a marginilor pleoapelor poate interfera cu închiderea ochilor, necesitând o evaluare atentă.

Complicații

Dacă lagoftalmia nu este tratată, pot apărea complicații care afectează serios integritatea ochiului:

• Keratita de expunere: Uscarea cronică a corneei duce la iritații și inflamații (keratită), care pot deveni infectate.
• Ulcerații corneene: Eroziunea corneei se poate agrava, determinând ulcerații profunde și risc de perforație corneeană.
• Cicatrizare și leziuni permanente: O cornee lezată poate dezvolta cicatrici care afectează vederea pe termen lung.
• Dureri oculare și fotofobie: Iritația cronică poate fi însoțită de disconfort și sensibilitate la lumină.

Metode de tratament

Gestionarea lagoftalmiei are drept scop restabilirea protecției corneei și a funcției lacrimale:

• Tratament medical conservator:
• Lacrimi artificiale și geluri oftalmice: Pentru a menține hidratarea suprafeței oculare, se recomandă instilarea frecventă de lacrimi artificiale, geluri sau unguente oftalmice, în special înainte de culcare.
• Pansamente ocluzive: În unele cazuri, se pot utiliza plasturi sau benzi adezive noaptea, pentru a menține pleoapele închise și a reduce evaporarea.
• Tratamente antiinflamatoare: Dacă există inflamație și iritație marcate, se pot prescrie picături cu corticosteroizi sau antiinflamatoare nesteroidiene, pe termen scurt și sub supraveghere medicală strictă.

Tratament chirurgical:

• Tarsorafie: Procedură care presupune unirea parțială a marginilor pleoapelor, cu scopul de a micșora fanta palpebrală și de a proteja corneea. Poate fi temporară sau permanentă, în funcție de severitatea cazului.
• Grefe și transpoziții de țesut: În cazurile de defecte masive ale pleoapelor sau retracții cicatriciale, chirurgul poate recurge la grefe de piele sau la transpoziții de mușchi/țesut pentru a reda anatomia normală a pleoapei.
• Implanturi de aur sau platină în pleoapa superioară: O metodă modernă de tratare a paraliziei faciale constă în plasarea unui mic implant metalic (greutate de aur sau platină) în pleoapa superioară, ajutând astfel la închiderea pasivă a ochiului.
• Reabilitare și fizioterapie:
• Exerciții pentru față și masaj: În cazul paraliziilor faciale, exercițiile de reabilitare și masajul facial pot ajuta la recuperarea funcției nervului și a mușchilor faciali.
• Stimulare electrică: Anumite tehnici de fizioterapie pot stimula nervul facial rezidual, contribuind la reînvățarea unor mișcări faciale.

Prognostic

Prognosticul în lagoftalmie depinde în principal de cauza de bază și de rapiditatea intervenției terapeutice. În situațiile temporare, cum ar fi paralizia Bell (idiopatică), mulți pacienți își recapătă funcția pleoapelor în câteva săptămâni sau luni, mai ales dacă primesc tratament adecvat. În schimb, în lagoftalmia cronică asociată cu leziuni permanente ale nervului facial sau cu retracții cicatriciale, intervențiile chirurgicale pot fi necesare pentru a preveni complicațiile severe.

Concluzie

Lagoftalmia reprezintă o afecțiune complexă, dar gestionabilă, care are implicații directe asupra sănătății și confortului ocular. Diagnosticarea timpurie și instituirea unui tratament corect pot preveni complicațiile grave la nivelul corneei și pot asigura o calitate optimă a vederii pe termen lung.