Iris

Irisul este structura circulară, subțire și colorată a ochiului care se află între cornee și cristalin. Poate avea o varietate de culori, cum ar fi albastru, verde, maro sau gri, care sunt determinate în mare măsură de pigmentația sa.

Etimologie

Etimologia cuvântului „iris” provine din limba greacă veche, unde termenul utilizat era „ἶρις” (iris), care desemna irisul ochiului. Acest cuvânt grecesc a fost adoptat în limba latină sub forma „iris”, iar ulterior, în limba română, cu același sens. Termenul „iris” este, de asemenea, folosit în numeroase limbi moderne pentru a descrie partea colorată a ochiului care reglează deschiderea pupilei și determină culoarea ochiului unei persoane.

„Irisul” este asociat cu frumusețea și diversitatea culorilor ochiului uman, care pot varia de la nuanțe de albastru, verde, maro sau alte culori combinate, iar această variație este dată de concentrația și tipul de pigmenți prezentați în iris. Cu toate acestea, în domeniul științific și medical, irisul este studiat mai detaliat pentru funcția sa esențială în reglarea cantității de lumină care pătrunde în ochi și, de asemenea, ca parte a sistemului optic al ochiului.

Funcție

Irisul îndeplinește mai multe funcții cheie în cadrul ochiului:

Controlul dimensiunii pupilei: Irisul conține o deschizătură centrală numită pupila, care se poate dilata sau contracta pentru a regla cantitatea de lumină care ajunge la retină. În lumină puternică, pupila se micșorează, iar în condiții de lumină scăzută, se dilată.

Determinarea culorii ochilor: Culoarea irisului este responsabilă pentru culoarea ochilor unei persoane și este influențată de pigmenții săi.

Protecția retinei: Irisul funcționează ca o barieră naturală pentru a preveni intrarea excesivă a luminii și a radiațiilor ultraviolete în ochi, protejând astfel retina.

Compoziție

Irisul este format din țesuturi musculare și pigmentare. Musculatura irisului constă în două straturi de mușchi netezi, care controlează dimensiunea pupilei. Pigmenții din iris determină culoarea ochilor și pot varia de la o persoană la alta.

Elemente anatomice

Irisul ochiului are o structură complexă, cu două margini distincte – una pupilară și cealaltă ciliară – și două fețe – una anterioară și cealaltă posterioară. Marginea pupilară sau circumferința mică delimitează deschiderea pupilară, cunoscută sub numele de pupila. Pupila are un rol crucial în reglarea cantității de lumină care pătrunde în ochi. Ea se contractă sub influența luminii puternice, un fenomen numit mioză, și se dilată când lumina este mai slabă, ceea ce se numește midriază. În starea de dilatare medie, diametrul pupilei este în jur de 3-4 mm.

Marginea ciliară sau circumferința mare a irisului este legată de corpul ciliar și joncțiunea sclerocorneeană. Irisul este menținut în poziție de către trei elemente principale: continuitatea țesutului conjunctiv cu mușchiul ciliar, vasele de sânge care pătrund în iris și extensiile ligamentului pectinat.

Fața anterioară a irisului este convexă și delimitează camera anterioară a ochiului, având o culoare variabilă. Este împărțită de o creastă circulară numită colaretă în două zone: zona pupilară centrală și zona ciliară periferică. Suprafața zonei pupilare prezintă trabecule groase și ramificate care se orientează radial și separă depresiuni denumite cripte Fuchs, care reprezintă defecte ale straturilor anterioare ale stromei. Zona ciliară este caracterizată de creste radiare ridicate formate de vasele de sânge și poate fi subdivizată în trei zone concentrice: o zonă internă netedă, o zonă intermediară cu șanțuri, și o zonă externă vizibilă doar prin gonioscopie.

Fața posterioară a irisului este ușor concavă și are o culoare predominant brun-neagră. Ea se află în contact cu o parte centrală a cristalinului și cu procesele ciliare în zona periferică. De asemenea, fața posterioară a irisului prezintă o serie de pliuri iridiene cu orientare radială sau circulară, contribuind la complexitatea sa structurală.

Vascularizație

Irisul ochiului este înzestrat cu o vascularizație extrem de bogată, cu un sistem de vase de sânge care are un rol crucial în funcționarea acestui organ complex. Această rețea vasculară are o distribuție caracteristică și esențială pentru asigurarea funcționării optime a irisului.

Sistemul vascular al irisului constă din două cercuri arteriale: cercul arterial mare și cercul arterial mic. Cercul arterial mare al irisului este format din mai multe componente, printre care se numără arterele ciliare lungi posterioare, care se găsesc în număr de 2-3. Aceste artere traversează supracoroidea (stratul vascular situat sub retina ochiului) și se împart în două ramuri terminale la nivelul corpului ciliar. De asemenea, arterele ciliare anterioare, care reprezintă ramuri ale arterelor musculare, perforând sclera (stratul exterior al ochiului) la nivelul inserției musculare, se anastomozează cu ramurile arterelor ciliare lungi posterioare, formând astfel cercul arterial mare al irisului. Cercul arterial mare emite trei tipuri de ramuri distincte: ramuri ciliare, care sunt direcționate către corpul ciliar, ramuri iridiene și ramuri coroidiene, care se îndreaptă către ora serrata (zona de tranziție dintre retină și coroidă).

Cercul arterial mic al irisului este compus din ramurile iridiene care se desprind din cercul arterial mare. Aceste ramuri se îndreaptă radial și la nivelul marginii pupilare se împart fiecare în două ramuri suplimentare. Prin interconectarea acestor ramuri în jurul pupilei, se formează cercul arterial mic. Cu toate acestea, existența cercului arterial mic în jurul pupilei a fost subiect de dezbatere în comunitatea medicală.

Această rețea vasculară bogată a irisului este esențială pentru furnizarea de nutrienți și oxigen în această structură oculară importantă și contribuie la controlul pupilei și adaptarea ochiului la diferite niveluri de lumină. Cunoașterea detaliată a vascularizației irisului este crucială în oftalmologie, deoarece poate avea relevanță în diagnosticul și tratamentul unor afecțiuni oculare.

Patologii

Iridociclita reprezintă o afecțiune oculară caracterizată de inflamația irisului, acea parte colorată a ochiului, și a corpului ciliar, care conține mușchii și țesuturile necesare pentru focalizarea vederii. Această afecțiune mai este cunoscută sub denumirea de iritație sau uveită anterioară și reprezintă, de obicei, cel mai întâlnit tip de uveită. Uveita reprezintă inflamația unei părți sau a întregii structuri numite uvee. Cauza acestei inflamații adesea rămâne necunoscută, deși poate fi asociată cu diverse afecțiuni sau să aibă o componentă genetică.

Este deosebit de important să se trateze iridociclita prompt, deoarece, în absența unui tratament adecvat, aceasta poate avea consecințe grave pentru sănătatea oculară.