Iridoplegia

Iridoplegia, cunoscută și sub denumirea de paralizie a irisului, este o afecțiune oftalmologică ce se caracterizează prin pierderea capacităṭii mușchilor irisului de a se contracta sau relaxa. Acest fenomen interferează cu abilitatea ochiului de a regla dimensiunea pupilei (mioza și midriaza), afectând astfel adaptarea la condițiile de lumină. Pacienții cu iridoplegie prezintă dificultăți vizuale semnificative, mai ales în situații de iluminare variabilă.

Etimologie

Termenul „iridoplegie” derivă din greaca veche: „iris” (ἰρις) se referă la partea colorată a ochiului, iar „plegia” (πληγία) semnifică paralizie. Astfel, termenul sugerează paralizia structurală și funcțională a irisului.

Anatomia și fiziologie

Irisul este o structură circulară, subțire, situată în camera anterioară a ochiului, care conține două tipuri principale de mușchi: mușchiul sfincter al irisului (responsabil de mioză) și mușchiul dilatator al irisului (responsabil de midriază). Ambele mușchi sunt controlate de sistemul nervos autonom: componenta parasimpatică stimulează contracția pupilei, în timp ce componenta simpatică determină dilatarea pupilei.

În cazurile de iridoplegie, funcționarea acestor mușchi este compromisă, ceea ce duce la incapacitatea pupilei de a răspunde la stimuli luminoși sau de convergență.

Etiologie

Iridoplegia poate avea multiple cauze, inclusiv:

1. Leziuni neurologice
   • Leziuni ale nervului oculomotor (cranian III), care inervează mușchiul sfincter al irisului.
   • Neuropatii periferice cauzate de diabet, scleroză multiplă sau alte boli neurodegenerative.
2. Traumatisme
   • Leziuni oculare directe, cum ar fi contuziile severe, pot afecta mușchii irisului sau structurile nervoase asociate.
   • Traumatismele craniene pot determina disfuncții neurologice secundare implicând nervii cranieni.
3. Afecțiuni inflamatorii
   • Uveita anterioară poate duce la edem și disfuncție musculară în iris.
4. Afecțiuni toxice și medicamentoase
   • Intoxicația cu substanțe precum organofosfații (folosiți în pesticide).
   • Medicamentele precum atropina sau alte anticolinergice pot induce o paralizie temporară a irisului.
5. Afecțiuni congenitale
   • Unele sindroame genetice rare pot afecta dezvoltarea normală a irisului și a structurilor sale.

Clasificare

Iridoplegia poate fi clasificată în funcție de mecanismul și gradul de afectare:

1. Iridoplegia completă: pierderea totală a funcției irisului.
2. Iridoplegia parțială: funcția mușchilor irisului este afectată doar parțial.
3. Iridoplegia uni- sau bilaterală: în funcție de afectarea unui singur ochi sau a ambilor ochi.

Simptome

Simptomele comune ale iridoplegiei includ:

• Pupile fixe: care nu se contractă la lumină puternică sau nu se dilată în întuneric.
• Fotofobie: sensibilitate accentuată la lumină datorită incapacității pupilei de a se micșora.
• Tulburări de adaptare: dificultăți în trecerea de la întuneric la lumină și invers.
• Vedere neclară: mai ales în condiții de iluminare scăzută sau intensă.

Diagnostic

Diagnosticul iridoplegiei implică o combinație de anamneză, examinări clinice și teste speciale:

1. Examen oftalmologic complet
   • Examinarea pupilelor pentru a evalua răspunsul la lumină și convergență.
   • Observarea dimensiunii și formei pupilei.
2. Teste neurologice
   • Evaluarea funcției nervilor cranieni, în special nervul III.
3. Teste imagistice
   • RMN sau CT pentru identificarea unor leziuni structurale ale creierului sau orbitelor.
4. Teste farmacologice
   • Utilizarea de picături oculare (de exemplu, pilocarpină) pentru a evalua reactivitatea pupilei.

Tratament

Tratamentul iridoplegiei depinde de cauza subiacentă:

1. Abordare etiologică
   • Tratamentul uveitei cu corticosteroizi sau medicamente antiinflamatorii.
   • Controlul bolilor sistemice precum diabetul sau scleroza multiplă.
2. Intervenții chirurgicale
   • Repararea leziunilor structurale ale irisului.
3. Management simptomatic
   • Ochelari de soare pentru a reduce fotofobia.
   • Lentile speciale pentru a diminua disconfortul vizual.
4. Reabilitare vizuală
   • Terapia vizuală poate ajuta pacienții să se adapteze mai bine la limitările lor vizuale.

Prognostic

Prognosticul depinde de cauza și severitatea afecțiunii. În cazurile reversibile, cum ar fi cele cauzate de medicamente, funcția irisului poate reveni la normal după înlăturarea factorului declanșator. Totuși, în cazurile severe sau cronice, este posibil ca pacienții să rămână cu deficiențe vizuale permanente.

Concluzii

Iridoplegia reprezintă o afecțiune complexă, ce poate fi consecința unor factori diverși, de la traume și inflamații până la boli neurologice sau toxice. O înțelegere detaliată a etiologiei, simptomatologiei și opțiunilor terapeutice este esențială pentru gestionarea optimă a acestei afecțiuni oftalmologice. Prin intervenții adecvate, pacienții pot beneficia de o calitate a vieții semnificativ ameliorată.