Hipopion

Hipopionul reprezintă acumularea de puroi în camera anterioară a ochiului, situată între cornee și iris. Acest fenomen este, de obicei, un semn al unei inflamații severe, cel mai adesea cauzată de o infecție oculară. Puroiul este format din leucocite moarte, proteine și alte resturi celulare care se adună ca răspuns al sistemului imunitar la un proces inflamator intens.

Cauzele apariției

Hipopionul poate apărea ca urmare a mai multor afecțiuni oftalmologice, în special a unor infecții severe sau inflamații intraoculare. Printre cele mai frecvente cauze se numără:

• Endoftalmita – O infecție gravă a interiorului globului ocular, care poate apărea postoperator (după intervenții chirurgicale precum operația de cataractă), posttraumatic sau prin diseminare hematogenă. Aceasta reprezintă una dintre cele mai periculoase cauze ale hipopionului, având un risc crescut de afectare severă a vederii.
• Uveita anterioară – Inflamația irisului și a corpului ciliar poate determina acumularea de leucocite în camera anterioară a ochiului, ducând la hipopion steril (fără prezența bacteriilor). Acest tip de hipopion poate fi asociat cu afecțiuni autoimune, cum ar fi spondilita anchilozantă sau artrita reumatoidă juvenilă.
• Keratita ulcerativă – Infecțiile corneene severe, cauzate de bacterii precum Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus sau fungi, pot duce la formarea hipopionului. Aceste infecții sunt adesea asociate cu utilizarea prelungită a lentilelor de contact sau cu traumatisme corneene.
• Sindromul Behçet – O boală inflamatorie sistemică caracterizată prin episoade recurente de uveită, hipopion și alte manifestări sistemice, cum ar fi ulcerațiile orale și genitale.

Simptome și manifestări clinice

Prezența hipopionului este ușor de identificat printr-o zonă albicioasă, situată în partea inferioară a camerei anterioare a ochiului, care poate avea un nivel orizontal și se poate modifica în funcție de poziția capului. Simptomele asociate diferă în funcție de cauza subiacentă și pot include:

• Roșeață oculară – Indică prezența unei inflamații sau infecții severe.
• Durere oculară – Mai ales în cazul infecțiilor corneene sau al uveitei anterioare.
• Fotofobie – Sensibilitate crescută la lumină.
• Vedere încețoșată – Determinată de inflamația oculară și de acumularea de exsudat în camera anterioară.
• Lăcrimare excesivă – Răspuns reflex al ochiului la iritație și inflamație.

Diagnostic și investigații

Diagnosticul hipopionului se bazează pe examinarea clinică efectuată de medicul oftalmolog, utilizând biomicroscopia cu lampă cu fantă. În funcție de suspiciunea clinică, pot fi necesare și alte investigații, cum ar fi:

• Examinarea fundului de ochi – Pentru evaluarea structurilor profunde ale globului ocular.
• Colorația cu fluoresceină – Pentru detectarea ulcerelor corneene în cazurile de keratită.
• Examinarea lichidului camerei anterioare (paracenteza) – Pentru identificarea agentului patogen în cazurile de endoftalmită.
• Teste imunologice – Pentru depistarea unor boli sistemice asociate, precum spondilita anchilozantă sau sindromul Behçet.

Tratament și management

Tratamentul hipopionului depinde de cauza subiacentă și poate include:

• Antibiotice sau antifungice topice și sistemice – Utilizate în infecțiile bacteriene sau fungice, administrate sub formă de picături, injecții intraoculare sau perfuzii sistemice.
• Corticosteroizi – Prescriși în cazurile de uveită non-infecțioasă pentru reducerea inflamației.
• Miotice sau midriatice – Utilizate pentru a preveni formarea de sinechii (aderențe între iris și cristalin) în cazul uveitelor.
• Intervenții chirurgicale – În cazurile severe de endoftalmită, poate fi necesară o vitrectomie pentru eliminarea exsudatului purulent și a agentului infecțios.

Monitorizarea atentă a pacientului este esențială, deoarece hipopionul poate evolua rapid și poate duce la complicații grave, inclusiv pierderea vederii.