Hipertensiunea oculară reprezintă o condiție caracterizată prin creșterea presiunii intraoculare (PIO) peste valorile considerate normale, fără ca aceasta să fie însoțită de modificări structurale ale nervului optic sau pierderi de câmp vizual, cum se întâmplă în cazul glaucomului. Valoarea normală a presiunii intraoculare variază între 10 și 21 mmHg, iar hipertensiunea oculară este diagnosticată atunci când PIO depășește aceste limite în mod persistent.
Etimologie
Termenul „hipertensiune oculară” provine din limba greacă și latină. Prefixul „hiper-” derivă din grecescul „hyper” și înseamnă „peste” sau „mai mult decât normal.” Termenul „tensiune” își are originea în latinescul „tensio”, care înseamnă „stare de întindere” sau „presiune.” „Ocular” provine din latinescul „ocularis,” care se referă la ochi. Astfel, expresia se traduce literalmente prin „presiune ridicată la nivelul ochiului.”
Etiologie
Hipertensiunea oculară poate avea multiple cauze și factori contribuabili, care sunt clasificați în două mari categorii: factori primari și factori secundari.
- Factori primari
Aceștia sunt asociați cu o producție excesivă de umoare apoasă sau cu un drenaj ineficient al acesteia prin unghiul irido-cornean: - Creșterea producției de umoare apoasă: Corpul ciliar, responsabil de secreția acestui fluid, poate produce o cantitate mai mare decât cea care poate fi drenată în mod normal.
- Blocaj în sistemul de drenaj trabecular: Drenajul insuficient al umorii apoase prin canalul Schlemm și rețeaua trabeculară duce la acumularea presiunii intraoculare.
- Factori secundari
Aceștia includ condiții și factori externi sau boli care afectează indirect presiunea intraoculară: - Traumatisme oculare: Accidentele care afectează structurile interne ale ochiului pot duce la cicatrici sau blocaje în sistemul de drenaj.
- Utilizarea prelungită a corticosteroizilor: Medicamentele antiinflamatorii pe bază de steroizi, administrate oral, injectabil sau local (sub formă de picături), pot crește presiunea intraoculară.
- Bolile inflamatorii oculare: Afecțiuni precum uveita pot perturba fluxul normal al umorii apoase.
- Afecțiuni sistemice: Hipertensiunea arterială, diabetul zaharat sau alte tulburări metabolice pot influența indirect presiunea intraoculară.
- Factori de risc
- Vârsta: Persoanele peste 40 de ani prezintă un risc mai mare de hipertensiune oculară.
- Antecedente familiale: Istoricul familial de hipertensiune oculară sau glaucom crește susceptibilitatea genetică.
- Rasa: Studiile indică o prevalență mai mare a hipertensiunii oculare la populațiile afro-americane.
- Grosimea corneei centrale: O cornee centrală mai groasă poate influența măsurarea presiunii intraoculare și masca valori anormale.
Mecanisme fiziopatologice
Umoarea apoasă este esențială pentru menținerea formei și funcției ochiului, fiind produsă continuu de corpul ciliar. Aceasta circulă din camera posterioară în camera anterioară a ochiului și este drenată prin unghiul irido-cornean, în principal prin rețeaua trabeculară și canalul Schlemm. În hipertensiunea oculară, dezechilibrul dintre producție și drenaj duce la acumularea umorii apoase și creșterea presiunii intraoculare. Această presiune suplimentară poate afecta structurile oculare, în special nervul optic, dacă persistă pe termen lung.
Consecințe și evoluție
Hipertensiunea oculară, dacă rămâne netratată, poate evolua către afecțiuni mai grave, cum ar fi glaucomul primar cu unghi deschis, una dintre principalele cauze de orbire la nivel mondial. Deși hipertensiunea oculară în sine nu provoacă daune imediate, presiunea crescută exercită o tensiune constantă asupra structurilor oculare, în special asupra nervului optic. În timp, această tensiune poate duce la degenerarea fibrelor nervoase și pierderi de câmp vizual ireversibile.
Diagnostic și evaluare
Pentru a diagnostica hipertensiunea oculară, sunt utilizate metode specifice:
- Tonometria: Măsoară presiunea intraoculară. Printre metodele comune se numără tonometria Goldman și tonometria cu jet de aer.
- Gonioscopia: Permite examinarea unghiului irido-cornean pentru a evalua dacă sistemul de drenaj funcționează corect.
- Pahimetria corneeană: Determină grosimea corneei centrale, un factor important în interpretarea corectă a presiunii intraoculare.
- Examinarea fundului de ochi: Ajută la identificarea eventualelor modificări ale nervului optic, chiar dacă acestea sunt absente în hipertensiunea oculară propriu-zisă.
Management și tratament
Deși hipertensiunea oculară nu necesită tratament în toate cazurile, monitorizarea atentă este esențială pentru a preveni progresia către glaucom. Tratamentul poate include:
- Medicație topică: Picături pentru ochi, cum ar fi beta-blocantele (ex. timolol) sau analogii de prostaglandine (ex. latanoprost), care reduc producția de umoare apoasă sau îmbunătățesc drenajul acesteia.
- Intervenții chirurgicale: Proceduri precum trabeculoplastia cu laser pot fi utilizate pentru a optimiza drenajul umorii apoase în cazuri refractare.
- Modificări ale stilului de viață: Evitarea factorilor care pot agrava presiunea intraoculară, cum ar fi fumatul, consumul excesiv de cofeină și expunerea prelungită la stres.
