Herpesul ocular

Herpesul ocular este o infecție virală a ochiului cauzată de virusul herpes simplex (HSV), cel mai frecvent de tipul HSV-1. Această afecțiune poate afecta diverse structuri oculare, de la cornee și conjunctivă până la straturile profunde ale ochiului, și este una dintre cele mai comune cauze de orbire provocată de afecțiuni corneene în lume. Herpesul ocular poate fi clasificat în funcție de locația infecției: keratită herpetică, uveită herpetică, conjunctivită herpetică sau retinită herpetică.

Etimologie
Termenul „herpes” provine din grecescul „herpein,” care înseamnă „a se târî,” o referință la caracteristica virusului de a se răspândi sub formă de leziuni cutanate sau mucoase. Herpesul ocular este o manifestare particulară a acestui virus, descoperită pentru prima dată ca entitate clinică distinctă la începutul secolului XX.

Etiologie
Herpesul ocular este cauzat, în majoritatea cazurilor, de virusul herpes simplex de tip 1 (HSV-1), cunoscut pentru infecțiile oro-faciale. În cazuri rare, herpesul ocular poate fi determinat de virusul herpes simplex de tip 2 (HSV-2), asociat mai frecvent cu infecții genitale.

Virusul HSV are capacitatea de a rămâne latent în organism după infecția inițială, în ganglionul trigemen sau alte ganglioni nervoși. Reactivarea virusului latent, favorizată de factori precum stresul, imunodepresia, expunerea la lumina ultravioletă sau infecțiile intercurente, determină recurența herpesului ocular.

Epidemiologie
Herpesul ocular afectează anual aproximativ 1,5 milioane de persoane la nivel global, cu o prevalență mai mare în rândul adulților tineri și al persoanelor imunocompromise. Deși ambele sexe sunt afectate în mod egal, recurențele sunt mai frecvente la persoanele cu antecedente de infecții herpetice severe.

Patogeneză
După infecția inițială, virusul HSV intră într-o stare de latență în ganglionii nervoși senzoriali. În timpul reactivării, virusul migrează de-a lungul fibrelor nervoase până la țesuturile oculare, unde produce inflamație și necroză. Severitatea și localizarea leziunilor depind de răspunsul imun al gazdei și de locul reactivării.

Factori de risc

1. Infecția primară cu virusul herpes simplex

Persoanele care au fost expuse la virusul herpes simplex, în special HSV-1 (responsabil de infecțiile orale), au un risc crescut de a dezvolta herpes ocular. Infecția primară apare de obicei în copilărie sau adolescență, prin contact direct cu saliva sau leziuni infectate.

2. Reactivarea virusului latent

HSV rămâne latent în ganglionul trigemen după infecția primară și poate fi reactivat de anumiți factori declanșatori:

• Stres fizic sau emoțional: Episoadele de stres prelungit pot slăbi sistemul imunitar, favorizând reactivarea virusului.
• Imunodepresia: Afecțiuni precum HIV/SIDA, tratamentele imunosupresoare (de exemplu, după un transplant de organ) sau chimioterapia cresc semnificativ riscul de reactivare virală.
• Expunerea la lumina ultravioletă (UV): Expunerea la soare fără protecție adecvată poate declanșa reactivarea herpesului ocular.
• Trauma oculară: Chirurgia oculară, leziunile accidentale sau utilizarea lentilelor de contact în mod necorespunzător pot activa virusul.

3. Sistem imunitar slăbit

Persoanele cu un sistem imunitar compromis sunt mai vulnerabile la infecții și reactivări frecvente ale herpesului ocular. Exemple de astfel de condiții includ:

• Boli autoimune (de exemplu, lupus eritematos sistemic).
• Diabet zaharat, care afectează imunitatea generală și repararea tisulară.
• Tratament cu corticosteroizi sistemici sau topici, care poate reduce capacitatea organismului de a controla replicarea virală.

4. Expunerea repetată la virus

Contactul frecvent cu persoane care au leziuni herpetice active, cum ar fi herpesul labial, crește riscul de infecție oculară. În special, persoanele care manipulează lentile de contact fără igienă adecvată pot introduce virusul direct în ochi.

5. Factori de mediu

• Schimbările climatice extreme: Expunerea la frig intens sau la vânt puternic poate contribui la reactivarea virusului.
• Poluarea aerului: Particulele poluante pot irita ochii și slăbi bariera protectoare a corneei, facilitând infecția.

6. Istoric de herpes ocular

Un episod anterior de herpes ocular este cel mai puternic factor de risc pentru recurențe. Statisticile arată că:

• Aproximativ 20-25% dintre pacienți vor avea o recurență în primul an.
• Riscul crește până la 50% în următorii cinci ani.

7. Utilizarea lentilelor de contact

Utilizarea necorespunzătoare a lentilelor de contact, inclusiv lipsa de igienă sau purtarea lor timp îndelungat, poate crește riscul de infecții, inclusiv herpes ocular.

8. Chirurgia oculară anterioară

Proceduri precum keratoplastia sau alte intervenții care afectează corneea, în conjuncție cu administrarea de corticosteroizi pot crește riscul de reactivare al virusul latent.

9. Factori genetici

Unele studii sugerează că o predispoziție genetică ar putea influența susceptibilitatea la herpes ocular. De exemplu, anumite variații ale genelor care reglează răspunsul imun pot crește riscul de infecții recurente.

Clasificare

1. Keratita epitelială: Este cea mai comună formă de herpes ocular și afectează stratul epitelial al corneei. Se manifestă prin ulcere corneene dendritice, caracteristice diagnosticului.
2. Keratita stromală: Este o formă mai severă care implică stratul stroma al corneei, ducând la inflamație, cicatrizare și, în cazuri grave, pierderea vederii.
3. Uveita herpetică: Este o inflamație a uveei, adesea însoțită de hipertensiune oculară și glaucom secundar.
4. Conjunctivita herpetică: Afectează conjunctiva și se poate manifesta prin înroșire, senzație de corp străin și secreții.
5. Retinita necrotizantă acută: Este o formă rară, dar extrem de gravă, care implică retina și poate duce la pierderea ireversibilă a vederii.

Simptome
Herpesul ocular prezintă o varietate de simptome, în funcție de structura afectată:

• Durere oculară
• Fotofobie (sensibilitate la lumină)
• Vedere încețoșată
• Roșeață oculară
• Lăcrimare excesivă
• Senzație de corp străin
• Leziuni dendritice vizibile pe cornee (confirmate prin colorarea cu fluoresceină)
• Erupție cutanată cu vezicule pe pleoape

Diagnostic
Diagnosticul herpesului ocular se bazează pe istoricul clinic și pe examinarea fizică, completate de teste diagnostice specifice:

1. Examinarea cu lampa cu fantă: Evidențiază ulcerațiile dendritice și alte anomalii corneene.
2. Testul cu fluoresceină: Este utilizat pentru vizualizarea leziunilor epiteliale caracteristice.
3. PCR (Reacția de polimerizare în lanț): Detectează ADN-ul viral în probele de secreție oculară.
4. Imunofluorescența: Identifică antigenele virale în țesuturile afectate.

Tratament
Tratamentul herpesului ocular urmărește reducerea replicării virale, controlul inflamației și prevenirea complicațiilor. Principalele opțiuni terapeutice includ:

1. Antivirale topice: Sunt frecvent utilizate pentru keratita epitelială.
2. Antivirale sistemice: Sunt recomandate în cazurile severe sau recurente.
3. Corticosteroizi topici: Sunt utilizați cu prudență în keratita stromală, pentru a reduce inflamația, sub protecția unui antiviral.
4. Tratament chirurgical: În cazurile grave, cu cicatrici corneene extinse, keratoplastia (transplant de cornee) poate fi necesară.

Complicații
Herpesul ocular netratat sau tratat incorect poate duce la:

• Cicatrizare corneană
• Neovascularizație corneană
• Glaucom secundar
• Pierdere permanentă a vederii

Prevenție
Deși nu există un vaccin specific pentru herpesul ocular, următoarele măsuri pot reduce riscul de recurență:

1. Utilizarea protecției oculare împotriva luminii UV.
2. Evitarea stresului excesiv și a oboselii.
3. Tratamentul prompt al infecțiilor herpetice recurente.
4. Administrarea profilactică de antivirale orale în cazurile cu recurențe frecvente.

Prognostic
Prognosticul pentru herpesul ocular depinde de severitatea și frecvența episoadelor. Cu tratament adecvat, majoritatea pacienților pot menține o vedere funcțională, dar recurențele frecvente pot cauza deteriorare progresivă.

Concluzie
Herpesul ocular reprezintă o problemă oftalmologică serioasă, dar gestionabilă. Recunoașterea precoce, tratamentul adecvat și prevenția recurențelor sunt esențiale pentru a preveni complicațiile pe termen lung și pentru a păstra sănătatea oculară a pacienților.