Corpul vitros, cunoscut și sub denumirea de umoare vitroasă, este o componentă esențială a globului ocular, situată între cristalin și retină. Este o substanță clară, gelatinoasă, care umple aproximativ 80% din volumul globului ocular și asigură menținerea formei sferice a ochiului. Deși deseori ignorat în comparație cu alte structuri oculare, corpul vitros joacă un rol fundamental în protecția și funcționarea corectă a retinei.
Etimologie
Denumirea de „corpul vitros” provine din latinescul vitrum, care înseamnă „sticlă” și se referă la claritatea și transparența acestei structuri. În literatura oftalmologică, termenul de „vitros” este folosit adesea pentru a descrie proprietățile de transparență și consistență ale substanței vitreene, caracteristici care permit trecerea liberă a luminii prin ochi pentru a ajunge la retină.
Structura Corpului Vitros
Corpul vitros are o structură specifică, fiind alcătuit în principal din apă (98-99%), colagen și acid hialuronic. Restul de 1-2% este compus din diverse substanțe, precum proteine și săruri. Substanța gelatinoasă este menținută printr-o rețea de fibre de colagen, care, împreună cu moleculele de acid hialuronic, oferă consistență și stabilizează forma vitrosului. Aceste componente împiedică prăbușirea vitrosului, permițând totodată păstrarea transparenței și coeziunii sale interne.
Structura corpului vitros este complexă și cuprinde trei straturi distincte: membrana vitroasă, cortexul vitros și nucleul vitros, fiecare având o compoziție specifică și un rol important în menținerea integrității și funcției acestei substanțe gelatinoase.
- Membrana vitroasă: Acest strat periferic este alcătuit din fibre dense de colagen, care oferă structură și stabilitate vitrosului. Membrana vitroasă funcționează ca o barieră semi-permeabilă și joacă un rol de protecție, separând corpul vitros de structurile oculare învecinate și oferind un suport mecanic suplimentar. În special, membrana vitroasă este cea mai groasă și densă în zonele de atașare la retină, precum baza vitroasă, unde este puternic aderentă de retină.
- Cortexul vitros: Localizat între membrana vitroasă și nucleul vitros, cortexul reprezintă o porțiune mai puțin densă decât membrana vitroasă și este alcătuit dintr-o rețea de fibre de colagen, celule vitracee (hialocite) și acid hialuronic. Hialocitele joacă un rol important în sinteza acidului hialuronic și colagenului din vitros, contribuind la întreținerea și regenerarea structurilor interne ale vitrosului. Cortexul vitros acționează ca o zonă de tranziție, facilitând schimbul de nutrienți între nucleul vitros și restul ochiului.
- Nucleul vitros: Aceasta este porțiunea centrală și cea mai voluminoasă a corpului vitros. Nucleul vitros are o consistență mai fluidă, conținând o rețea laxă de fibre de colagen suspendate într-un gel bogat în apă și acid hialuronic. În centrul nucleului vitros se află canalul Cloquet, o structură tubulară degenerată, vestigiu al sistemului vascular din perioada de dezvoltare fetală. Pe măsură ce o persoană înaintează în vârstă, nucleul vitros suferă procese de lichefiere (sinereză), ceea ce poate duce la formarea de zone de lichid vitros (lacune vitroase), afectând transparența și integritatea structurii vitrosului.
Funcțiile Corpului Vitros
Corpul vitros îndeplinește mai multe funcții esențiale în menținerea integrității structurale și funcționale a ochiului:
- Menținerea formei globului ocular: Corpul vitros contribuie la menținerea formei sferice a ochiului, exercitând o presiune internă moderată și constantă asupra pereților acestuia. Această presiune ajută la menținerea poziției relative a structurilor oculare și este vitală pentru stabilitatea retinei.
- Transmiterea luminii: Datorită clarității și transparenței sale, corpul vitros permite trecerea luminii prin ochi, fără a interfera cu calitatea imaginii proiectate pe retină. Acest lucru este esențial pentru formarea unei imagini clare și nedistorsionate.
- Absorbția șocurilor: Corpul vitros acționează ca un amortizor pentru șocurile mecanice și vibrațiile care pot afecta globul ocular. Această funcție protectoare este deosebit de importantă pentru a preveni deplasarea retinei și deteriorarea structurilor oculare sensibile.
- Stabilitatea retinei: Corpul vitros menține retina în poziția sa corectă prin presiunea exercitată asupra acesteia. Odată cu vârsta, această funcție poate deveni afectată din cauza degenerării vitreene, ceea ce poate duce la probleme, cum ar fi decolarea de retină.
- Metabolismul oxigenului: Corpul vitros reglează difuzia oxigenului către retină și cristalin, protejând aceste structuri de stresul oxidativ. Oxigenul ajunge prin difuzie din vasele retiniene, iris și cornee, creând un gradient descendent de oxigen dinspre retină spre cristalin. Acest echilibru delicat ajută la prevenirea formării cataractei și a afecțiunilor degenerative retiniene, precum degenerescența maculară legată de vârstă (DMLV).
Patologii ale Corpului Vitros
Deși corpul vitros este relativ stabil în tinerețe, odată cu înaintarea în vârstă și din cauza unor condiții medicale, pot apărea modificări structurale și funcționale, având potențialul de a cauza afecțiuni oculare grave. Printre patologiile vitreene cele mai comune se numără:
- Degenerescența vitreană: Este o afecțiune caracterizată prin lichefierea treptată a vitrosului, în special în partea sa centrală. Pe măsură ce corpul vitros își pierde consistența, pot apărea mici condensări în rețeaua de colagen, care creează senzația de „musculițe zburătoare” (miodezopsii). Acestea sunt percepute ca umbre care plutesc în câmpul vizual și devin mai vizibile în anumite condiții de iluminare.
- Dezlipirea posterioară a vitrosului: Pe măsură ce corpul vitros se lichefiază și se contractă, poate să se desprindă de pe suprafața retinei. Aceasta este cunoscută sub denumirea de dezlipire posterioară de vitros (DPV). Dezlipirea poate fi asimptomatică sau poate fi însoțită de apariția bruscă a miodezopsiilor și a unor lumini intermitente. Deși în sine este o afecțiune benignă, DPV poate crește riscul de decolare de retină, care necesită tratament prompt.
- Hemoragia vitreană: În cazul rupturilor vaselor de sânge din retină sau coroidă, sângele poate pătrunde în vitros, determinând o hemoragie vitreană. Aceasta poate afecta semnificativ vederea, ducând la scăderea acuității vizuale și la o vedere încețoșată. Cauzele frecvente ale hemoragiei vitreene includ diabetul zaharat, traumatismele și bolile vasculare retiniene.
- Vitreopatia miopică: Persoanele cu miopie severă prezintă un risc crescut de modificări structurale vitreene, cum ar fi lichefierea vitrosului și formarea de fisuri sau trăsături anormale ale rețelei de colagen. Vitreopatia miopică poate favoriza dezlipirea posterioară de vitros și decolarea de retină, fiind necesară o monitorizare oftalmologică regulată a persoanelor afectate.
- Infecția vitreană: Endoftalmita este o infecție rară, dar gravă, a vitrosului și a altor structuri oculare. Aceasta poate apărea după o intervenție chirurgicală intraoculară, o leziune penetrantă a globului ocular sau o infecție sistemică. Endoftalmita este o urgență oftalmologică și necesită tratament antibiotic și uneori, o vitrectomie.
Investigații și Diagnosticul Afecțiunilor Corpului Vitros
Diagnosticul patologiilor vitreene se realizează de obicei printr-o combinație de examinare clinică și tehnici imagistice avansate:
- Examinarea fundului de ochi: Permite vizualizarea vitrosului și a retinei, identificând posibilele modificări structurale vitreene sau prezența decolării retinei.
- Tomografia coerentă optică (OCT): Este o metodă neinvazivă care oferă imagini în secțiune ale retinei și ale vitrosului, utile pentru diagnosticarea dezlipirii posterioare de vitros și a altor afecțiuni.
- Ecografia oculară: Utilizată în special în cazurile de hemoragie vitreană, atunci când structurile din fundul de ochi nu sunt vizibile prin examinare directă.
Tratamentul Afecțiunilor Vitroase
Opțiunile de tratament pentru patologiile corpului vitros variază în funcție de gravitatea afecțiunii și de riscurile asociate:
- Vitrectomia: Este o procedură chirurgicală în care corpul vitros afectat este îndepărtat parțial sau complet și este înlocuit cu o soluție salină sau cu un alt substituent vitrean. Vitrectomia este indicată în cazurile de hemoragie vitreană, endoftalmită sau dezlipire retiniană. De asemenea, este o opțiune pentru cazurile severe de miodezopsii care afectează calitatea vieții pacientului.
- Tratamente conservatoare: În cazul miodezopsiilor minore sau al unor dezlipiri posterioare de vitros necomplicate, tratamentul constă, de obicei, în monitorizare și educarea pacientului. Miodezopsiile, de exemplu, nu necesită tratament specific și pot fi tolerate în timp.
- Injecții intravitreene: Acestea sunt administrate pentru a trata anumite afecțiuni retiniene care implică corpul vitros, cum ar fi edemul macular diabetic sau degenerescența maculară legată de vârstă. Medicamentele injectate reduc inflamația și previn creșterea anormală a vaselor de sânge în retină.
Concluzie
Corpul vitros reprezintă un element structural și funcțional crucial al ochiului, contribuind la menținerea formei globului ocular, transmiterea luminii și stabilizarea retinei. Deși acesta nu este frecvent afectat de boli la vârste tinere, cu timpul și din cauza unor afecțiuni sistemice, pot apărea diverse patologii vitreene. Cunoașterea simptomelor și monitorizarea periodică a sănătății oculare sunt esențiale pentru identificarea precoce și tratamentul adecvat al problemelor vitreene, contribuind astfel la menținerea unei vederi optime.
« Înapoi la Dictionar
