Cistinoza

Cistinoza este o afecțiune metabolică rară, de natură genetică, caracterizată prin acumularea excesivă de cistină, un aminoacid, în diferite organe și țesuturi ale corpului. Cistina se acumulează în special în rinichi, ficat, mușchi, ochi și sistemul nervos central, ducând la afectarea funcțională a acestor structuri. În oftalmologie, cistinoza se manifestă cel mai frecvent prin formarea de cristale de cistină în cornee și conjunctivă, provocând fotofobie, dureri oculare și în cazurile avansate, afectarea vederii.

Etimologie

Termenul de „cistinoză” provine din cuvântul „cistină”, un derivat al aminoacidului cisteină. „Cistină” se referă la forma dimerică oxidată a cisteinei, iar sufixul „-oză” este frecvent utilizat pentru a denumi afecțiuni metabolice sau acumulări anormale de substanțe chimice în organism. Astfel, „cistinoza” semnifică acumularea anormală de cistină în organism din cauza unei dereglări metabolice.

Etiologie

Cistinoza este cauzată de mutații genetice care afectează gena CTNS, localizată pe cromozomul 17. Această genă codifică o proteină numită cistinotransporter (sau cistinozina), care are rolul de a transporta cistina din lizozomi în afara celulelor. În absența unei funcționări corespunzătoare a acestei proteine, cistina rămâne blocată în lizozomi și se cristalizează în diferite țesuturi și organe. Această acumulare patologică duce la disfuncții celulare și afectarea organelor în care cistina se acumulează.

Epidemiologie

Datele la nivel național privind prevalența la naștere referitoare la cistinoză sunt raportate doar la puține populații. Rata de incidență mai mare este observată la populațiile cu mutații genetice detectate și pare să fie afectată de gradul de consangvinitate din comunitate.

Clasificare

Cistinoza poate fi clasificată în trei forme principale, în funcție de vârsta de debut și de severitatea simptomelor:

1. Cistinoza nefropatică infantilă: Este cea mai severă și cea mai comună formă de cistinoză, manifestându-se în primele luni de viață. În această formă, rinichii sunt grav afectați, iar fără tratament, pacienții dezvoltă insuficiență renală terminală înainte de vârsta de 10 ani. În plus, apar simptome oculare din cauza acumulării cristalelor de cistină în cornee.
2. Cistinoza intermediară (adolescentă): Această formă apare mai târziu, în copilărie sau adolescență, iar simptomele sunt similare cu cele ale cistinozei infantile, dar progresia bolii este mai lentă.
3. Cistinoza oculară (adulților): Această formă este caracterizată în principal prin depunerea de cristale de cistină în cornee și conjunctivă, fără afectarea semnificativă a rinichilor. Simptomele oculare sunt predominante, iar pacienții pot prezenta fotofobie intensă și disconfort ocular.

Fiziopatologie

Din cauza lipsei funcției proteinei cistinotransportor, cistina se acumulează în lizozomii celulelor din întregul corp. În cazul țesuturilor oculare, cristalele de cistină se formează în cornee, conjunctivă, cristalin și alte structuri oculare. La nivelul corneei, aceste cristale pot fi vizualizate la examenul oftalmologic cu lampa cu fantă, arătând ca niște particule strălucitoare. Acumularea acestor cristale în cornee poate provoca fotofobie severă (sensibilitate la lumină), durere oculară și lăcrimare excesivă.

Acumularea de cistină în cornee, marcată de formarea de cristale, este prima manifestare non-renală la toți pacienții cu cistinoză. Această acumulare provoacă fotofobie și blefarospasm, care încep de obicei între copilăria mijlocie și adolescența timpurie. La naștere, aceste cristale corneene nu sunt detectabile, dar pot fi observate la examenul cu lampă cu fantă de către un oftalmolog experimentat începând cu vârsta de 12 luni și sunt întotdeauna prezente până la 18 luni. La adolescenți și adulți, cheratopatia punctată superficială și filamentoasă este frecvent întâlnită, în timp ce la pacienții mai în vârstă pot apărea cheratopatie în bandă, neovascularizație corneană periferică și sinechii posterioare.

Pe lângă afectarea corneei, cristalele de cistină se pot depune și în retină și iris, dar aceste manifestări sunt mai puțin frecvente și apar de obicei în stadiile avansate ale bolii. Se consideră că boala retiniană avansată la pacienții în vârstă, netratați, contribuie la scăderea acuității vizuale și la deficitele de câmp vizual.

Retinopatia pigmentară s-a dovedit a fi cea mai timpurie constatare a implicării oculare în cistinoză, apărând încă de la vârsta de 5 luni în forma infantilă a bolii. Aceasta se prezintă cel mai frecvent ca hipopigmentare bilaterală, periferică și pete ale epiteliului pigmentar retinian.

În plus, formarea de cristale în cristalin poate duce la dezvoltarea cataractei la unii pacienți.

Simptome oculare

Simptomele oculare ale cistinozei sunt în mare parte legate de depunerea cristalelor de cistină în cornee și alte structuri oculare. Acestea includ:

• Fotofobie intensă: Pacienții cu cistinoză oculară dezvoltă o sensibilitate extremă la lumină, care poate fi debilitantă.
• Durere oculară: Cristalele de cistină care zgârie corneea pot provoca o senzație de disconfort constant, descrisă adesea ca senzație de corp străin.
• Lăcrimare excesivă (epiforă): În încercarea de a reduce disconfortul și iritația corneei, pacienții pot prezenta o lăcrimare continuă.
• Afectarea vederii: În cazurile severe, acumularea cristalelor poate duce la reducerea acuității vizuale din cauza inflamației corneei, retinopatiei pigmentare sau a dezvoltării cataractei.

Diagnostic

Diagnosticul cistinozei este confirmat prin măsurarea nivelurilor de cistină din leucocite (globule albe). Examinarea oculară la lampa cu fantă poate vizualiza prezența cristalelor de cistină în cornee, un indiciu clar al afecțiunii, în special în formele oculare și nefropatice. De asemenea, testele genetice pentru identificarea mutațiilor în gena CTNS pot fi utilizate pentru a confirma diagnosticul.

Tratament

Tratamentul cistinozei se concentrează pe prevenirea acumulării de cistină în organe și pe gestionarea simptomelor. Principalul medicament utilizat este cisteamina, care ajută la reducerea nivelurilor de cistină din organism. Cisteamina poate fi administrată pe cale orală pentru a reduce acumularea de cistină în organele interne și topic (sub formă de picături oculare) pentru a diminua depunerea cristalelor de cistină în cornee. Tratamentul cu cisteamină trebuie început cât mai devreme posibil pentru a preveni sau întârzia apariția complicațiilor renale și oculare. În cazurile în care funcția renală e grav afectată se recomandă transplantul de rinichi. Implicarea corneei poate duce la transplant de cornee.

Pentru simptomele oculare, picăturile oftalmice cu cisteamină sunt esențiale în reducerea cristalelor corneene și în ameliorarea fotofobiei. De asemenea, este importantă protejarea ochilor de expunerea la lumină puternică prin utilizarea ochelarilor de soare sau a altor dispozitive care să limiteze disconfortul provocat de lumină.

Prognostic

Prognosticul pacienților cu cistinoză a fost îmbunătățit semnificativ prin utilizarea cisteaminei, care poate preveni progresia rapidă a bolii și îmbunătăți calitatea vieții. Cu toate acestea, tratamentul trebuie administrat pe termen lung și nu vindecă boala, ci doar încetinește progresia acesteia. Fără tratament, complicațiile renale pot duce la insuficiență renală, iar afecțiunile oculare netratate pot afecta grav vederea.

Concluzie

Cistinoza este o boală metabolică rară, dar gravă, care afectează mai multe organe, inclusiv ochii. Depunerea cristalelor de cistină în cornee duce la simptome oculare debilitante, cum ar fi fotofobia și durerea oculară. Tratamentul precoce cu cisteamină poate îmbunătăți prognosticul și poate preveni complicațiile pe termen lung, dar gestionarea acestei afecțiuni necesită o monitorizare continuă și tratament pe tot parcursul vieții.