Apraxia oculară este o tulburare neurologică care se caracterizează prin incapacitatea de a efectua mișcări oculare voluntare adecvate, în ciuda faptului că ochii și funcția vizuală sunt normale. Persoanele cu apraxie oculară nu pot iniția sau controla mișcările oculare în mod corespunzător atunci când își propun să fixeze privirea pe un obiect sau să urmărească o mișcare. Această incapacitate de a controla mișcările ochilor apare în absența oricărei afectări musculare sau a paraliziei oculare, fiind rezultatul unei disfuncții la nivelul căilor nervoase care coordonează mișcările oculare.
Etimologie
Cuvântul „apraxie” provine din limba greacă: prefixul „a-” înseamnă „fără” sau „lipsă”, iar „praxis” se referă la „acțiune” sau „mișcare coordonată”. „Oculară” este derivat din latinescul „ocularis”, care înseamnă „legat de ochi” sau „vizual”. Astfel, termenul „apraxie oculară” se referă la imposibilitatea de a executa mișcări coordonate ale ochilor, în ciuda abilităților senzoriale intacte.
Etiologie
Apraxia oculară rezultă din leziuni sau disfuncții ale regiunilor cerebrale implicate în controlul mișcărilor oculare. Mișcările voluntare ale ochilor, cum ar fi mișcările sacadice (mișcările rapide și bruște ale ochilor de la un punct la altul), sunt controlate de o rețea complexă de structuri corticale și subcorticale. Orice deteriorare a acestor regiuni poate duce la apraxie oculară. Etiologia apraxiei oculare este diversă și poate include:
- Leziuni cerebrale:
Leziunile la nivelul lobului frontal, în special în aria motorie frontală, sunt o cauză frecventă a apraxiei oculare. Aceste leziuni pot fi cauzate de traume craniene, accidente vasculare cerebrale sau tumori. Lobul frontal este implicat în controlul inițierii și coordonării mișcărilor oculare, iar afectarea acestei regiuni duce la dificultatea în a genera mișcările sacadice voluntare. De exemplu, o persoană poate avea dificultăți în a schimba privirea de la un obiect la altul sau în a urmări mișcările unui obiect în spațiu. - Accident vascular cerebral (AVC):
Un AVC care afectează lobul frontal sau regiunile subcorticale poate duce la apraxie oculară. În aceste cazuri, leziunile cerebrale afectează circuitele nervoase responsabile de mișcările sacadice și urmărirea mișcării. De asemenea, afectarea regiunilor subcorticale, cum ar fi nucleii bazali, care joacă un rol important în controlul mișcărilor motorii fine, poate influența capacitatea de coordonare a mișcărilor oculare. - Sindromul Balint:
Apraxia oculară este unul dintre simptomele principale ale sindromului Balint, o afecțiune neurologică rară care apare în urma leziunilor bilaterale la nivelul lobului parieto-occipital. Această condiție este caracterizată de trei simptome majore: apraxia oculară, ataxia optică (dificultatea de a apuca obiectele în mod corect), și simultanagnozia (incapacitatea de a percepe mai multe obiecte în același timp). În sindromul Balint, pacienții nu reușesc să-și orienteze privirea în mod voluntar și nu pot urmări mișcările obiectelor, deși vederea lor este, în general, neafectată. - Apraxia oculomotorie congenitală (AOC):
Această formă rară de apraxie oculară este prezentă de la naștere și afectează în special capacitatea de a iniția mișcările oculare sacadice. AOC este o afecțiune ereditară care se manifestă la copii și este adesea asociată cu alte tulburări neurologice, cum ar fi ataxia sau întârzierea în dezvoltarea motorie. În cazul apraxiei oculomotorii congenitale, mișcările compensatorii ale capului sunt frecvent observate, deoarece copiii încearcă să-și orienteze privirea prin mișcări ample ale capului, în loc să folosească mișcările oculare sacadice normale. - Bolile neurodegenerative:
Apraxia oculară poate apărea în contextul unor boli neurodegenerative, cum ar fi boala Parkinson, boala Alzheimer sau atrofia sistemică multiplă. În aceste cazuri, degenerarea progresivă a celulelor nervoase din regiunile corticale și subcorticale afectează circuitele implicate în controlul mișcărilor oculare. De exemplu, la pacienții cu boala Parkinson, apraxia oculară poate fi asociată cu dificultăți în coordonarea mișcărilor oculare și cu rigiditatea mișcărilor motorii generale. - Traume craniene:
Leziunile traumatice ale creierului, în special cele care afectează lobul frontal, pot duce la apraxie oculară. În funcție de severitatea și localizarea traumei, simptomele pot varia de la dificultăți minore în inițierea mișcărilor oculare până la imposibilitatea de a controla mișcările sacadice. Recuperarea poate fi variabilă, în funcție de gradul de afectare neuronală. - Leziuni sau disfuncții ale căilor vizuale:
Pe lângă leziunile la nivelul cortexului frontal, apraxia oculară poate apărea și din cauza disfuncțiilor căilor vizuale, cum ar fi deteriorarea fasciculelor nervoase care conectează cortexul motor frontal cu structurile subcorticale implicate în controlul mișcărilor oculare.
Manifestări clinice
Pacienții cu apraxie oculară au dificultăți în inițierea și controlul mișcărilor oculare, în special în mișcările sacadice voluntare. Aceștia pot întâmpina probleme în schimbarea direcției privirii sau în urmărirea obiectelor în mișcare. De asemenea, este frecvent observată utilizarea mișcărilor compensatorii ale capului pentru a îmbunătăți orientarea privirii. Pacienții nu prezintă alte deficite vizuale evidente, cum ar fi scăderea acuității vizuale sau paralizia mușchilor oculari, ceea ce face apraxia oculară o tulburare strict motorie de origine neurologică.
Diagnostic
Diagnosticul apraxiei oculare se bazează pe evaluarea clinică, care include examinarea oftalmologică și neurologică. Oftalmologul va evalua funcția oculară, inclusiv mișcările oculare, reflexele pupilelor și acuitatea vizuală, pentru a exclude alte afecțiuni oftalmologice. Imagistica cerebrală, cum ar fi tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică nucleară (RMN), poate fi necesară pentru a identifica leziunile cerebrale care ar putea cauza apraxia oculară. De asemenea, este importantă evaluarea istoricului medical al pacientului, inclusiv posibile accidente vasculare cerebrale, traume sau boli neurodegenerative.
Tratament
Nu există un tratament specific pentru apraxia oculară, însă gestionarea depinde de cauzele subiacente. În cazul în care apraxia oculară este rezultatul unei leziuni cerebrale, recuperarea poate implica terapie fizică și terapie ocupațională pentru a îmbunătăți coordonarea motorie și pentru a ajuta pacientul să dezvolte strategii compensatorii, cum ar fi utilizarea mișcărilor capului. În cazurile în care apraxia oculară este legată de o boală neurodegenerativă, tratamentul va include gestionarea simptomelor bolii de bază.
Prognostic
Prognosticul pentru apraxia oculară variază în funcție de cauza subiacentă. În unele cazuri, cum ar fi apraxia oculară post-traumatică sau cea cauzată de un accident vascular cerebral, simptomele pot fi parțial reversibile cu terapie adecvată. În cazurile legate de boli neurodegenerative, simptomele pot progresa odată cu boala de bază. Cu toate acestea, intervențiile terapeutice pot ajuta la ameliorarea simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții.
« Înapoi la Dictionar
