Aniridia

Aniridia este o afecțiune congenitală rară caracterizată prin absența (hipoplazia ) totală sau parțială a irisului, partea colorată a ochiului responsabilă de controlul cantității de lumină care pătrunde în ochi. Această absență poate afecta în mod semnificativ acuitatea vizuală și poate fi asociată cu alte anomalii oculare, precum hipoplazia foveală sau nistagmus.

Etimologie

Cuvântul „aniridia” provine din greacă, format din „an-” (prefix care înseamnă „fără”) și„iris” (partea colorată a ochiului). Literal, „aniridia” se traduce prin „fără iris”, reflectând absența totală sau parțială a irisului, componenta responsabilă pentru reglarea cantității de lumină care pătrunde în ochi.

Etiologie

Aniridia este o afecțiune oculară congenitală rară, de obicei cauzată de mutații genetice la nivelul genei PAX6, care joacă un rol crucial în dezvoltarea ochiului. Această genă este implicată în dezvoltarea unor organe esențiale, inclusiv ochiul, pancreasul, creierul și măduva spinării în timpul dezvoltării embrionare.

Această mutație duce la subdezvoltarea sau absența completă a irisului. Aniridia este de cele mai multe ori ereditară, fiind transmisă într-un mod autozomal dominant, ceea ce înseamnă că există o probabilitate de 50% ca un părinte afectat să transmită boala copiilor. În unele cazuri, afecțiunea poate apărea sporadic, fără antecedente familiale.

Pe lângă absența irisului, aniridia este frecvent asociată cu alte afecțiuni oculare, cum ar fi glaucomul, cataracta, keratopatia și ambliopia. În cazuri mai grave, poate exista o afectare extinsă a funcției vizuale și o sensibilitate crescută la lumină (fotofobie). Aniridia poate fi, de asemenea, asociată cu sindromul WAGR, o condiție genetică mai complexă care implică alte probleme de sănătate, inclusiv tumori renale și retard mental.

Aniridia este frecvent asociată cu:

• Nistagmus și strabism
• Ptoză bilaterală
• Disfuncție a glandelor Meibomiene
• Keratopatie asociată cu aniridia (AAK) – Se manifestă printr-o deficiență de celule stem limbal, cu formare de panus cornean, neregularități ale epiteliului cornean și conjunctivalizare a corneei. Pot apărea opacități corneene, cicatrici (fibroză subepitelială) și vascularizare periferică, care se pot extinde spre centrul corneei. Totodată, pacienții prezintă uscăciune oculară și instabilitate a filmului lacrimal. Suprafața oculară poate fi sever afectată și instabilă, ceea ce predispune la apariția defectelor epiteliale și/sau keratitei infecțioase. AAK a fost clasificată în trei stadii: insuficiență limbală ușoară, moderată și severă.
• Microcornee
• Glaucom – Grosimea corneei este, de obicei, mare, ceea ce poate influența măsurarea presiunii intraoculare. În primii ani de viață, unghiul camerei anterioare este, în general, deschis la gonioscopie, iar glaucomul congenital/buftalmia este rar întâlnită în aniridie. Totuși, în decada a doua de viață se observă închiderea unghiului din cauza sinechiilor anterioare periferice, ceea ce poate duce la o creștere a presiunii intraoculare.
• Membrană pupilară persistentă
• Subluxație superioară a cristalinului (clar sau cataractos), ectopia lentis (observată în până la 56% din cazuri), dislocarea cristalinului
• Cataractă sau opacități ale cristalinului sau capsulei pot fi prezente la 50%-85% dintre pacienți
• Microsferofakie
• Hipoplazia capului nervului optic este prezentă în 75% din cazuri
• Hipoplazia foveei – Caracterizată prin absența unei zone avasculare foveale definite, absența pigmentării în fovee și traversarea vaselor de sânge prin zona unde ar trebui să fie foveea. Depresia foveală lipsește, iar straturile interioare ale retinei sunt prezente în întreaga regiune maculară. Într-o fovee normală, straturile interioare ale retinei sunt absente și există o depresie corespunzătoare foveolei.
• Colobom retinian
• Sindromul de fibroză aniridică – Această afecțiune este caracterizată prin membrane retrocorneene și retrolenticulare, provenind din irisul rudimentar, care pot implica procesele ciliare și retina anterioară. Membrana duce la deplasarea anterioară a lentilei intraoculare și la decompensarea corneei.

Cauza exactă a aniridiei congenitale este necunoscută. Totuși, gena PAX6, situată la nivelul cromozomului 11p13, este un factor crucial în patogeneză.

Diversele ipoteze privind etiopatogeneza aniridiei includ:

• Aniridia ar putea fi un subtip de colobom irian.
• Teoria neuroectodermală – Aniridia se dezvoltă dintr-o anomalie a dezvoltării neuroectodermale; această teorie este susținută de asocierea aniridiei cu defecte neuroectodermale, cum ar fi absența mușchilor irisului și hipoplazia foveală.
• Teoria mezodermală sugerează că există o anomalie în dezvoltarea țesuturilor mezodermale, cum ar fi hipoplazia nervului optic; totuși, aceasta nu explică hipoplazia foveală, care însoțește frecvent aniridia.

Clasificare

Clasificarea aniridiei congenitale:

• Aniridia congenitală autozomal dominantă: Aceasta reprezintă cel puțin două treimi din cazurile de aniridie congenitală și poate fi prezentă în până la 85% din cazurile de aniridie. Această variantă este cea mai frecventă formă de aniridie; are penetranță completă, dar expresivitate variabilă. Astfel, membrii familiei pot avea severități diferite ale aniridiei, care le afectează diferit structura irisului și acuitatea vizuală. Unele cazuri pot prezenta hipoplazie subtilă a irisului sau colobom irian.
• Aniridia congenitală sporadică:  Există o mutație de novo a genei PAX6 și poate constitui între 13% și 33% din cazurile de aniridie. Un fapt important este că această variantă de aniridie se corelează cu nefroblastomul (tumora Wilms), ca parte a sindromului WAGR (tumora Wilms, aniridie, anomalii genito-urinare și retard mintal), cunoscut și sub denumirea de sindrom Miller. Anomaliile genito-urinare includ testicule necoborâte la bărbați și gonade vestigiale (ovare nefuncționale) și/sau uter bicorn la femei. Retardul intelectual include dificultăți de învățare și procesare a informațiilor. Pot exista și alte manifestări, cum ar fi tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate, tulburare obsesiv-compulsivă, depresie și anxietate. De asemenea, pot apărea dismorfisme craniofaciale.

Sindromul WAGR apare deoarece localizarea cromozomială a genei PAX6 la 11p13 este foarte apropiată de gena WT1 (tumora Wilms). În acest sindrom, există o pierdere parțială a brațului scurt a cromozomului 11, implicând atât PAX6, cât și WT1. Pacienții cu sindrom WAGR au o probabilitate de 45% până la 60% de a dezvolta nefroblastom. Aproximativ 25% până la 33% dintre pacienții cu aniridie congenitală sporadică pot dezvolta nefroblastom înainte de vârsta de 3 ani.

• Aniridia congenitală autozomală recesivă: Aceasta reprezintă între 1% și 3% din toate cazurile de aniridie congenitală și este cea mai rară variantă de aniridie congenitală. Este asociată cu ataxie cerebeloasă și retard mintal (sindromul Gillespie).

Histopatologie

Histopatologia indică o stagnare a dezvoltării neuroectodermice, evidențiată prin absența mușchilor irisului și hipoplazia acestuia. Pot apărea anomalii în formarea canalului Schlemm și a rețelei trabeculare. De asemenea, se observă hipoplazie a corpului ciliar, însă mai puțin pronunțată decât cea a irisului. Pe suprafața anterioară a irisului hipoplastic pot fi prezente vase de dimensiuni mari. Unghiul camerei anterioare poate rămâne normal, dar în unele cazuri pot exista separări incomplete sau dezvoltări anormale ale unghiului.

Simptome
Pacienții cu aniridie prezintă, de obicei, o reducere semnificativă a vederii, fotofobie (sensibilitate la lumină) și nistagmus (mișcări necontrolate ale ochilor). În unele cazuri, poate exista și dezvoltarea incompletă a altor structuri oculare, precum cristalinul sau corneea, ceea ce contribuie la o afectare vizuală severă.

Tratament

Tratamentul pentru aniridie este de obicei simptomatic și preventiv, incluzând monitorizarea și tratarea complicațiilor asociate, cum ar fi glaucomul sau cataracta. Ochelarii de protecție sau lentilele de contact colorate pot fi prescrise pentru a reduce fotofobia și a îmbunătăți aspectul estetic și vederea. Lentilele cu nuanțe pot fi, de asemenea, utile și ajută la diminuarea nistagmusului.

În cazul copiilor, tratamentul aniridiei include corectarea optimă a viciilor de refracție, terapia ambliopiei și corectarea strabismului.

În cazurile severe, intervenția chirurgicală poate fi necesară. Implanturile de iris artificial pot ameliora strălucirea deranjantă, sensibilitatea la lumină pe timp de zi sau de noapte, aspectul estetic și calitatea vieții legată de vedere.