Inchide

  • Este dureroasă operația de cataractă?

Probabil aceasta este cea mai frecventă întrebare la care se gândește un pacient când vine vorba de orice intervenție chirurgicală.  Din fericire, răspunsul este categoric, NU, deoarece operația de cataractă decurge sub efectul anesteziei locale, iar majoritatea pacienților descriu sentimentul din timpul operației ca pe o senzație de mic disconfort sau presiune la nivelul ochilor. Operația de îndepărtare a cataractei este una dintre cele mai sigure proceduri chirurgicale.

 

  • Cât timp trebuie să port pansamentul pe ochi după operație?

Este indicat ca ochii dumneavostră să fie pansați timp de 24 de ore după operație. Veți fi programat(ă) la un control a doua zi după intervenție, timp în care vi se va îndepărta pansamentul și vi se vor efectua toate examinările necesare.

 

  • Cât durează recuperarea după operația de cataractă?

Recuperarea este foarte simplă și rapidă, intervenția fiind minim invazivă și nu necesită internare. Acest proces poate să difere de la pacient la pacient, dar este foarte important să urmați cu strictețe instrucțiunile medicului dumneavoastră pe toată perioada postoperatorie.

 

  • Care sunt prețurile operației de cataractă?

Costurile intervenției chirurgicale de cataractă diferă în funcție de tipul cristalinului ales. La Centrul Medical Vitreum prețurile încep de la 1.200 Ron/ochi.

 

  • Ce tip de cristalin să aleg?

În urma investigațiilor necesare, alegerea tipului de cristalin artificial se va face de către pacient, împreună cu medicul oftalmolog. Se vor prezenta avantajele și dezavantajele fiecărui tip de cristalin și în funcție de stilul de viață, de așteptări și de bugetul alocat se va efectua cea mai optimă alegere.

 

  • Câte tipuri de cataractă sunt?

Există 7 tipuri de cataractă în funcție de forma și locul apariției acestora:

– cataracta nucleară (nucleul cristalinian este opacifiat și durificat)

– cataracta corticală (porțiunea dintre nucleul și capsula cristalinului este opacifiată)

– cataracta subcapsulară posterioară (este zonă opacă care se formează de obicei în spatele cristalinului)

– cataracta congenitală (apare la naștere sau în primele luni de viață)

– cataracta secundară (reprezintă opacifierea sacului sau suportului cristalinului natural în zona sa posterioară)

– cataracta traumatică (apare în urma unor lovituri sau traume oculare)

-cataracta patologică (apare în asociare cu diabetul zaharat)

 

  • Care sunt metodele de prevenire ale apariției cataractei?

Nu există metode dovedite stiințific pentru a preveni apariția aceastei afecțiuni oculare. În general, înaintarea în vârstă este un factor principal în dezvoltarea cataractei, dar și stilul de viață are un rol major. Pe lista de strategii de prevenire a cataractei putem nota reducerea expunerii neprotejate la razele ultraviolete, renunțarea la fumat, creșterea aportului de vitamine antioxidante prin consumul de legume sau suplimente.

 

  • Cum îmi dau seama dacă am cataractă?

Cataracta nu are simptome deosebite în stadiul inițial. Pacientul nu simte durere și nu își dă seama că ceva este în neregulă cu vederea. Din păcate, cu trecerea timpului, cataracta se agrevează și apar simptome precum încețoșarea vederii, nevoia schimbării dese a ochelarilor, sensibilitatea la lumină, culorile par fade și scade vederea pe timp de noapte. Consultul oftalmologic periodic este foarte important deoarece depistarea din timp a cataractei și a oricărei afecțiuni oculare de altfel, ajută în tratarea mai rapidă a acestora.

 

  • La cât timp se simt rezultatele după operație?

În general, rezultatele după o operație de cataractă sunt aproape imediate. Deși perioada de recuperare poate să difere la fiecare pacient în funcție de organism, vederea se îmbunătățește imediat după intervenție deoarece cristalinul opac este eliminat în totalitate și este înlocuit cu unul nou artificial.