După pragul vârstei de 40 de ani, crește riscul dezvoltării afecțiunilor oculare legate de îmbătrânirea ochiului. La fel ca orice organ din corpul nostru, și ochii sunt afectați de înaintarea în vârstă. Țesuturile acestuia pot suferi modificări care duc la anomalii grave. Două dintre acestea sunt dezlipirea de retină și degenerescența maculară legată de vârstă. Netratate, acestea pot duce la orbire sau la apariția unor alte boli oculare. În plus, nimeni nu este scutit de posibilitatea de a le dezvolta. Tocmai de aceea, pacienții trebuie să își ia în serios responsabilitatea de a se informa și de a se prezenta cu regularitate la un consult oftalmologic. Iată mai jos, cum te pot afecta aceste patologii oculare.

Ce este degenerescența maculară legată de vârstă?degenerescenta maculara vitreum

Degenerescența maculară legată de vârstă sau DMLV este o afectiune oculară care se manifestă prin pierderea acuității vederii centrale. Astfel, pacienții nu mai pot citi sau conduce.

Macula este o mică porțiune de pe retină care este responsabilă de focalizarea vederii centrale. Degenerescența maculară este o afecțiunie comună în cazul pacienților de peste 50 de ani. Aceasta se numără printre principalele cauze ale pierderii vederii la pacienții care au depășit această vârstă. DMLV nu cauzează orbirea totală, dar pierderea vederii centrale poate face dificilă distincția fețelor, condusul mașinii sau desfășurarea activităților normale de zi cu zi, precum gătitul sau curățenia casei.

DMLV poate progresa într-un ritm lent sau alert de la caz la caz. Uneori, simptomele nu sunt sesizabile, deoarece ochiul sănătos preia sarcina de a focaliza imaginea centrală. Boala poate evolua și duce la pierderea permanentă a vederii centrale, de aceea, vizita pentru un control oftalmologic cu regularitate este necesară.

Care sunt simptomele degenerescenței maculare legate de vârstă?

Pe măsură ce boala progresează, majoritatea persoanelor se confruntă cu următoarele simptome:

  • Apariția unei zone încețoșate în câmpul vizual central.
  • Dezvoltarea acestei zone încețoșate și intensificarea senzației până la apariția punctelor opace.
  • Culorile își pierd intensitatea acestea fiind fade.
  • Liniile drepte pot apărea curbate sau distorsionate.

Cine are cele mai multe șanse să dezvolte DMLV?

Pe măsură ce înaintează în vârstă, riscul de a dezvolta DMLV crește pentru fiecare persoană. Pacienții de peste 60 de ani sunt mai predispuși la această boală, dar riscul este prezent și pentru persoanele care au antecedente de DMLV în familie sau sunt fumători.

Studiile au demonstrat că riscul dezvoltării degenerescenței maculare legate de vârstă scade dacă o persoană:

  • Se lasă de fumat sau nu are acest obicei
  • Are o bună condiție fizică și face exerciții cu regularitate
  • Menține un nivel bun al tensiunii arteriale și al colesterolului
  • Are bune obiceiuri alimentare, consumând multe legume verzi

Care este tratamentul pentru DMLV?

În funcție de stadiul în care este depistată boala, medicul poate alege să intervină sau nu chirurgical.

  • Tratament în faza incipientă – Imediat ce boala este depistată medicul va recomanda încetarea fumatului și adoptarea unui stil de viață sănătos. Acesta implică o alimentație sănătoasă și un program regulat de exerciții fizice. Apoi, medicul poate alege să prescrie suplimente nutritive ce au rolul de a stopa evoluția anomaliei.
  • Tratament în faza intermediară și avansată – În acest stadiu medicul poate opta să intervină prin injectarea în globul ocular a unei substanțe. Aceasta va avea ca scop stoparea dezvoltării afecțiunii oculare, îmbunătățirea vederii și îmbunătățirea condiției retinei. Aceste injecții pot fi administrate de mai multe ori pe lună, până se ajunge la un rezultat mulțumitor.În faza avansată se poate efectua și o formă de tratament pe bază chirurgicală sau laser.

Concluzie:

Din cauza îmbătrânirii țesuturilor este de a așteptat ca, odată cu înaintarea în vârstă, să apară probleme la nivelul ochilor. Chiar dacă sunt comune, acestea nu ar trebui ignorate, nici considerate ceva normal care nu se poate trata. Calitatea vieții unei persoane care suferă de dezlipire de retină sau DMLV scade semnificativ dacă aceste afecțiuni nu sunt depistate la timp și tratate în prealabil. De aceea, fiecare pacient este îndemnat să se prezinte cu regularitate la medicul oftalmolog pentru un control de rutină.