Inchide

Mă numesc Buterezu  Roxana Cristina, sunt din București, am 24 de ani și port ochelari de la vârsta de 6 ani.  De profesie sunt contabilă, am avut dioptrii de -1,25, respectiv -1,50. Am auzit de această clinică de la tatăl meu, el având un prieten care s-a operat în urmă cu 3 ani și i-a povestit în detaliu despre operație, cum a decurs, cât a durat etc. În urma acestei discuții am prins încredere și am făcut o vizită clinicii unde am discutat atât u cdomnul doctor Levai Lehar cât și cu personalul.

Motivul pentru care m-am operat a fost pentru a nu mai purta ochelari, mă săturasem de ei. Cu cât se apropia ziua operației, îmi pierdeam din curaj, dar personalul te ajută cu orice informație, chiar dacă ți-au mai fost spuse de nenumărate ori, au avut răbdare cu noi, ne-au vorbit frumos, ceea ce contează foarte mult, cel puțin din punctul meu de vedere. Mi-au oferit curajul pierdut în drumul spre clinică.

M-am operat în urmă cu o lună de zile, pe 24 septembrie anul acesta. Imediat după operație am observat diferența, puteam  în sfârșit să văd la distanță fără ochelari. Operația a fost într-o zi de vineri, iar duminica puteam să deschid ochii, nu aveam dureri, doar o mică sensibilitate la lumina puternică (razele soarelui în special). Operația a decurs foarte repede, când mi s-a spus la control că operația, în sine, durează 5 secunde  pentru fiecare ochi, mi- am zis ( în gând) că da.. de unde … nu are cum. Când m-am operat, m-am convins singură, chiar atât a durat. În momentul operației, când pornește laserul, simți ca și cum ar bate vântul sau ți-ar sufla cineva în ochi, nu simți nici o durere, apoi îți pune lentile de contact, fără dioptrii, pentru a proteja ochiul. Dacă îți este frică, cum mi-a fost mie, personalul este super de treabă, o domnișoară/ doamnă m-a ținut de mână tot timpul, chiar m-a ajutat.  S-au comportat așa când am venit la control, la o săptămână după operație, cât și la o lună. Pentru mine a fost o experiență plăcută.